Buzău: Au parcurs aproximativ 8.000 de km până la Banca de Resurse Vegetale după ce au ţinut de foame deportaţilor în Siberia

0
131

Un soi de ceapă siberiană şi o salată cultivate de românii şi basarabenii deportaţi în Siberia, în anul 1945, rezistente la îngheţ, având o capacitate mare de producţie şi care au fost aduse în ţară după eliberare, sunt păstrate la Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) prin grija supravieţuitorilor şi a rudelor acestora. Cele două soiuri au fost donate cercetătorilor de către Artemie Leu înainte de se stinge din viaţă, preot al Mănăstirii Ciolanu, care a petrecut 7 ani în Siberia, şi de un vrâncean a cărui mamă a primit din partea părinţilor ei câteva seminţe pe care le-au utilizat în agricultură, în anii petrecuţi departe de casă, în regiunea Kurgan din Rusia.

Resursele pe care noi le avem în conservare au câte o poveste. Această poveste este importantă, noi ceea ce ştim este că aceste resurse au fost alături de poporul român şi la bine şi la greu. În anumite situaţii grele, fie de război, de deportare, românul şi-a luat cu el seminţe pentru că erau uşor de transportat astfel încât să le utilizeze la nevoie. Aşa se face că noi avem la bancă soiuri cu o istorie destul de tristă în spate, la care noi ţinem foarte mult.

Vorbim de un soi de salată şi un soi de ceapă. Un soi de salată pe care noi am botezat-o salata siberiană şi un soi de ceapă numit soiul «Miruna». Aceste legume au fost cele care au fost luate de românii sau basarabenii deportaţi în Siberia, duşi acolo la muncă grea. Pentru mine au o importanţă morală pentru că cei care mi-au încredinţat seminţele au făcut-o în speranţa că eu nu le voi pierde, vor fi multiplicate şi vor aminti de faptul că aceste resurse au salvat românii în acele condiţii grele”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul BRGV, Costel Vînătoru. Ceapa siberiană, denumită „Miruna” la rugămintea unui vrâncean care a ales să ofere câţiva bulbi Băncii de Resurse Vegetale, se remarcă printr-un gust dulce, uşor picat şi printr-o rezistenţă la temperaturi scăzute.

Ceapa a fost salvată de o familie din Basarabia care a luat seminţele din Siberia. Ceapa respectivă fiind rezistentă a putut să hrănească românii de acolo. Au menţinut această ceapă şi fiul dumnealor ne-a adus câţiva bulbi de ceapă din grădina părintească. Soiul a fost cultivat în condiţii extreme, unde temperaturile minime coboară şi până la aproximativ -50 de grade şi unde sunt doar trei luni pe an în care se înregistrează temperaturi pozitive. În acele condiţii oamenii trebuiau să reziste şi cultivau acele plante care să îi ajute.

Când vorbim de ceapa siberiană, vorbim de o ceapă deosebită. În afară de faptul că este productivă, rezistă atât la arşiţă, cât şi în special la temperaturi scăzute. Gustul este unul echilibrat, puţin picant dar foarte dulce, depăşeşte în zahăr tomata şi atunci vorbim de o armonie. O capacitate de păstrare şi o iuţeală armonizată cu dulceaţa ei. Nu am întâlnit până acum o ceapă, dintre cele pe care noi le-am studiat, care să fie mai dulce decât aceasta”, a precizat Costel Vînătoru.

De ceapa siberiană se leagă destinul unei familii deportate din Bucovina, în anul 1945 de NKVD, în regiunea Kurgan din Siberia. Eugen Anghel povesteşte cum mama sa a reuşit să păstreze de la bunicii săi soiul care a fost intens cultivat în anii deportării în pământurile reci ale unui cătun în care se mai aflau alte 90 de familii. „Bunicii mei erau nişte oameni înstăriţi, mama era din Soroca. Ultima dată mama şi-a văzut părinţii în vacanţa de iarnă din anul 1943 spre 1944, pentru că în primăvara următoare ruşii s-au apropiat de Iaşi. Frontul Iaşi-Chişinău se stabilizase la vremea aceea iar mama a plecat la Râmnicu Sărat unde a rămas în îngrijirea unchiului ei.

În ianuarie 1945, NKVD i-a ridicat pe bunicii mei şi i-a trimis în Siberia. După o săptămână şi ceva de mers cu trenul, timp în care au mâncat cotoare de varză şi de sfeclă au ajuns într-un cătun, în fundul Siberiei cu 90 de familii, ucrainieni, moldoveni şi tătari. Au stat în prima iarnă într-un bordei săpat în pământ până în primăvară când ceilalţi oameni i-au ajutat să îşi facă o izbă rusească din lemn de cedru siberian.

Sătucul se numea Kurgan, care în momentul de faţă este un oraş de peste 1 milion de locuitori. Au stat acolo până în 1956 când s-au întors în Basarabia. În 1959 i s-a aprobat mamei mele să meargă în Basarabia. Întâi a mers cu mine, aveam 4 ani. În anul următor i s-a permis şi tatălui meu să meargă în vizită la bunici. Prin anii ’70 au adus din Basarabia câteva cepe, seminţe de roşii şi câteva căpăţâni de usturoi, toate din zona Siberiei”, a spus, pentru AGERPRES, col. (R) Eugen Anghel. O bună parte din seminţele aduse în România de la o distanţă de aproximativ 8.000 km s-au pierdut de-a lungul vremii.

Au rămas câteva cuiburi de ceapă pe care vrânceanul le-a dus la Banca de Resurse Vegetale. „În anul când mama a murit, acum 3 ani, am mai găsit câteva cuiburi de ceapă. M-am bucurat foarte tare, le-am pus în anul următor şi le-am salvat. M-am gândit că dacă se pierde acest soi, se va pierde foarte mult pentru că are o productivitate foarte mare şi este rezistentă. Aveam cam 50 de cepe şi am spus să ofer câteva Băncii de Resurse Genetice Vegetale.

I-am spus profesorului Vînătoru că dacă va obţine un soi de ceapă să-i dea numele nepoatei mele «Miruna». Ceapa are o caracteristică… pui una în pământ şi se dezvoltă cinci-şase precum cartofii, calităţi gustative excepţionale şi dacă îngheaţă beton, poţi să o faci mâncare, poţi să o şi plantezi. Ceapa a străbătut mult drum până în România. Nu cred că exagerez, de la Kurgan până la Bucureşti să fie vreo 7.500 – 8.000 de kilometri, din fundul Siberiei până aici”, a povestit Anghel. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here