Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Iaşi: Prefectul solicită instituţiilor abilitate să clarifice cum a fost renovată Bojdeuca lui Ion Creangă

Prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru, a solicitat, luni, intervenţia instituţiilor abilitate pentru a clarifica modul în care au fost realizate lucrările de la unul dintre simbolurile Iaşului cultural – Bojdeuca lui Ion Creangă. „Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, cred că este necesară o verificare temeinică a întregului proiect, în toate etapele de implementare. Specialiştii trebuie să spună dacă lucrările realizate respectă întocmai condiţiile impuse pentru un monument istoric de importanţa Bojdeucii, dacă au fost respectate autorizaţia şi proiectul tehnic. Ansamblul Muzeal „Ion Creangă” Iaşi este înregistrat în Lista monumentelor istorice cu codul IS-IV-m-B-04328.

Ca urmare, voi solicita verificări din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Iaşi şi a Inspectoratului Judeţean în Construcţii. Un punct de vedere trebuie să aibă şi Primăria Municipiului Iaşi, instituţia care a emis Autorizaţia de Construire. Discutăm despre un simbol al Iaşului pentru care s-au cheltuit fonduri europene nerambursabile. Cred că este obligatoriu să se facă aceste verificări şi să se prezinte o situaţie detaliată. Ieşenii merită să ştie de ce restaurarea monumentului istoric s-a transformat într-o controversă la nivel naţional”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul judeţului Iaşi.

Reprezentantul guvernului în teritoriu a reamintit că, la demararea proiectului european, Consiliul Judeţean Iaşi anunţa că „obiectivul general al proiectului îl reprezintă valorificarea durabilă a patrimoniului cultural ca factor de impulsionare a dezvoltării locale”. „Mai mult, iniţial, Consiliul Judeţean transmitea că «pentru Liderul de proiect, Judeţul Iaşi – Consiliul Judeţean Iaşi, obiectivul proiectul constă în aducerea în atenţia audienţei naţionale, dar şi internaţionale, a unui punct de interes cultural şi turistic, prin restaurarea şi integrarea turistică a monumentului istoric Ansamblul Muzeal „Ion Creangă” Iaşi»”, a conchis prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru.

Reacţia vine la câteva zile după ce mai multe voci au criticat, atât în mediul online, cât şi în spaţiul public, faptul că proiectul reabilitării Bojdeucii din Ţicău nu a păstrat aspectul simplu, ţărănesc, al casei în care a locuit pentru o perioadă Ion Creangă şi care l-a găzduit pentru o vreme şi pe Mihai Eminescu. Restaurarea Bojdeucii lui Ion Creangă este parte a proiectului „Călător pe meridiane culturale”/ „Traveller on Cultural Meridians”, derulat în cadrul Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020 şi finanţat prin ENI CBC. Lucrările de intervenţie au fost realizate de către IASICON S.A. în baza Autorizaţiei de Construire nr. 143 din 13.02.2020, emisă de Primăria Municipiului Iaşi.

Consiliul Judeţean Iaşi susţine că restaurarea Bojdeucii lui Ion Creangă s-a realizat cu mijloace adecvate, cu scopul de a stopa procesul de deteriorare şi de a păstra semnificaţia culturală a primului muzeu literar din România. După mai multe amânări, Bojdeuca din Ţicău ar urma să fie redeschisă publicului în luna decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?