Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Proiecte de 1,2 milioane euro pentru împăduriri în Vrancea

Prefectul Nicușor Halici a cerut Gărzii Forestiere Focșani să deruleze campanii de informare pentru a promova programele de împădurire finanțate cu fonduri europene. Măsura de investiții „Sprijin pentru investiţii în noi suprafeţe ocupate de păduri” finanțată prin PNRR a fost demarată la finele anului trecut și se derulează până la epuizarea alocării financiare totale, dar nu mai târziu de 23 ianuarie 2026. Modul în care se derulează programul în județul Vrancea a fost prezentat, ieri, în ședința Colegiului Prefectural.

Raportul prezentat de inspectorul șef Ionică Cherciu a arătat că, în Vrancea, au fost avizate, până în prezent, 4 proiecte de împădurire cu o suprafaţă de 48,01 hectare şi o valoare totală de 1,2 milioane euro. Numărul amplasamentelor pentru care s-a cerut autorizarea este însă mai mare. „La nivelul judeţului Vrancea au fost încărcate 22 amplasamente cu o suprafaţă totală de 116,1149 ha, din care au fost validate 16 amplasamente cu o suprafaţă de 151,1162 ha iar 6 amplasamente cu o suprafaţă de 17,9987 ha a fost respinse”, se arată în raportul Gărzii Forestiere.

Acesta menționează că programul de împădurire se derulează cu greutate și din cauza modificărilor legislative. Astfel, dacă anul trecut erau acceptate în program și pajiștile împădurite, situația s-a schimbat din acest an, odată cu aprobarea Legii 236, prin care au fost scoase din categoria terenurilor eligibile suprafeţele ocupate cu pajişti permanente. La momentul respectiv, Garda Forestieră Focşani avea avizate 22 amplasamente cu o suprafaţă totală de 431,30 ha ocupate cu pajişti permanente, care devin automat neeligibile pentru accesarea sprijinului.

De asemenea, Comisia Europeană a modificat Regulamentul privind acordarea ajutoarelor de stat și a permis ca primăriile să devină eligibile pentru acordarea Primei 2, respectiv a costurilor privind lucrările de întreţinere. Deși Regulamentul a fost modificat în decembrie 2022, nici până acum aceste modificări nu au fost preluate în legislația din România. „Întârzierea aceasta

poate fi unul din principalele motive pentru care România ar putea rata ţinta asumată de 57000 ha împădurite prin PNRR. Există foarte multe primării sau persoane private care au concesionat terenuri ale statului sau UAT-urilor şi care aşteaptă aceste modificări ale legislaţiei”, se arată în raportul Gărzii Forestiere, care menționează și procedura greoaie, care durează 4-5 luni, pentru obţinerea actului de reglementare emis de autoritatea pentru protecţia mediului.

Sprijinul financiar pentru împăduriri se acordă sub forma unor costuri standard, cu valoare fixă, care acoperă costurile pentru elaborarea proiectului tehnic de împădurire, împrejmuirea, înfiinţarea și întreţinerea plantaţiei, compensaţiile pentru acoperirea pierderilor de venit agricol, acordate pe o perioadă de 12 ani precum și cele pentru refacerea plantaţiei în cazul apariţiei unui eveniment produs de factori biotici şi abiotici. Suplimentar, se acordă o primă de sechestrare forestieră în cuantum de 456 euro/an/ha, pentru o perioadă de 20 de ani de la înfiinţarea plantaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?