Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Fostul sediu al Tribunalului Vrancea va fi inaugurat azi

Consiliul Județean Vrancea va inaugura azi fostul sediu al Tribunalului Vrancea. Imobilul situat pe strada Cuza Vodă a fost complet reabilitat de Consiliul Județean Vrancea, valoarea investiției fiind de peste 21 de milioane de lei. De altfel, președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a anunțat că imobilul în care a funcționat tribunal va deveni Muzeul Vrancei, cu o secțiune dedicată viei și vinului. „Consider că putem pune în valoare aceste hrube care arată măiestria celor de dinaintea noastră și respectul nostru față de ce au făcut ei. Această clădire va intra în circuitul vinului și spațiile vor fi folosite și pentru acest lucru. El este ca destinație Muzeul Vinului”, a spus președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma.

Lucrările au fost executate de Asocierea PIF&LMS Company SRL, SC NS Consart’ 96 SRL, SC Dedal Bahamat SRL, SC SPA Inovations SRL. Clădirea fostului Tribunal Vrancea este construită în anul 1909 în stilul românesc creat de Școala de Arhitectură a arhitectului Ion Mincu, personalitate focșăneană care vinde terenul, aflat în proprietatea prefectului județului Putna în 1908, special pentru a se construi Palatul de Justiție. Împreună cu celelalte monumente din zonă – Banca Națională, Palatul Administrativ, construite în același stil – mențin aspectul de oraș românesc al Focșaniului de la finele secolului al XIX-lea începutul sec XX.

Clădirea, amplasată în zona centrală a orașului Focșani, a fost realizată după planurile arhitecților Al. Clavel și C. Băicoianu. Clădirea fostului tribunal din Focșani a fost reabilitată și restaurată în cadrul unui proiect inițiat de fostul președinte al CJ Vrancea, Marian Oprișan, și derulat de instituție cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5: „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, în valoare de 21,4 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?