Ediția: Marți 5 noiembrie 2024 Nr. 6751
Ediția: Marți 5 noiembrie 2024 Nr. 6751

Reprezentanți ai APM Vrancea, la instruire cu experți din Marea Britanie și Grecia

În perioada 26-29 septembrie 2023, reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Vrancea au participat, alături de alte structuri județene și experți din Marea Britanie și Grecia, la Sesiunea de instruire cu tema „Ghiduri privind aspecte tehnice specifice SMID și monitorizarea implementării planurilor județene de gestionare a deșeurilor”, TASK B-D – Ghiduri privind aspectele tehnice specifice SMID & Monitorizarea implementării PJGD. Proiectul, derulat de Banca Europeană de Investiții (B.E.I) împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (M.I.P.E.), a avut ca obiectiv îmbunătățirea funcționalității SMID-urilor prin dezvoltarea și consolidarea capacităților AM POIM și ale principalelor instituții implicate în managementul proiectelor finanțate de U.E. pentru sectorul deșeurilor municipale, respectiv Asociațiile de Dezvoltarea Intercomunitară, Consiliile județene și Agențiile pentru Protecția Mediului.

În cadrul instruirilor au fost dezbătute și analizate structurile Ghidului privind monitorizarea PJGD, elementele cheie în procesul de monitorizare a PJGD, managementul instalațiilor de tratare a deșeurilor, Ghidul privind compostarea individuală și compostarea comunitară/de proximitate, aspecte privind compostarea individuală a deșeurilor biodegradabile. Realizarea ghidurilor a implicat un nivel de complexitate ridicat, fiind necesară structurarea informațiilor într-o formă cât mai accesibilă pentru beneficiarii finali și cât mai coerentă din punct de vedere al etapelor ce trebuie urmate pentru atingerea rezultatelor.

Implicarea tuturor entităților cu responsabilități în domeniul deșeurilor, încă din fazele incipiente, este esențială pentru atingerea obiectivelor în condiții de timp și calitate stabilite pentru toate etapele specifice proiectelor care au drept țintă reducerea cantităților de deșeuri menajere concomitent cu sporirea gradului de colectare a deșeurilor reciclabile (pregătire, implementare, operare). Pentru a crea un mediu mai bun și mai curat este obligatorie implicarea tuturor factorilor: administrații publice, asociațiile de dezvoltare intercomunitară, consilii județene, agențiile pentru protecția mediului, agenți economici și cetățeni.

Director Executiv

Valentin LOGODINSCHI

COMUNICAT DE PRESĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?