Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

GALERIE FOTO: Fotbal juniori – LPS Focșani a câștigat ambele jocuri cu CSM 2007

U 19: CSM Focșani 2007 – LPS Focșani 3-4 (2-2)

Formații

CSM Focșani 2007: Ionescu – Racoviță, Abeaboeru, Stroe – Vetrescu, Stoica, Andrei Moisă, Constantin – Badașcă, Alex Dumitru, Dănilă. Rezerve: Gorgan, Chioveanu, Damache, Catană, Moldoveanu, Costea, Savin, Ioniță, Vatră.

Antrenor, Elvis Ilaș

LPS Focșani: Profiroiu – Denis Robu, Badiu, Bogdan Robu, Oglan– Bucur, Hărăbor, Pană, Cosmin Dumitru, Ifrim, Pleșcan. Rezerve: Mihalache, Filimon, Constandache, Ion, Psotolache, George Moise, Daraban, Ilie.

Antrenori, Daniel Bănică, Alexandru Barbu.

U 17: CSM Focșani 2007 – LPS Focșani 0-2

Formații

CSM Focșani 2007: Roșca –Andronache, Apostu, Matei, Martac, Rusu – Paraschiv, Lazăr – Duțulescu – Ștefan, Ciobanu. Au mai jucat Verga, Stănică, Herciu,Croitoru, Mistodikis.

Antrenori, Adrian Toma și Marian Brutaru

LPS Focșani: Mihalache – Isofache, Daraban, Negoiță, Bouroș, Damaschin, Dragomir, Zainea, Cantaragiu, Anghelache, Barbu. Rezerve: Gavrilă, Iancu, Boșcan, Stan, Sbîrciog, Brînduș, Buzdugan.

Antrenor, Daniel Bănică

Cuplajul de juniori – U 19 și U 17 – de duminică, 1 octombrie, de pe Milcovul, cu jocurile dintre CSM 2007 și LPS Focșani anunța, conform clasamentelor, victoria gazdelor la U 19 și a oaspeților, la U 17. Jucătorii antrenați de Elvis Ilaș, care au terminat la egalitate cu puternica formație a ACS FC Bacău, porneau ca mari favoriți la victorie în condițiile în care aveau în formula de bază cinci jucători care evoluaseră în returul campionatului trecut și în turul celui în curs pentru echipa de Liga a III-a.

Realitatea din teren a relevat o grupare a Liceului cu Program Sportiv pragmatică și inspirată în atac și suficient de bine grupată în apărare. Nici nu se așezaseră bine echipele în teren și un contraatac al oaspeților a adus o lovitură de colț urmată de un carambol în careul CSM 2007 la finalul căruia Hărăbor a pus latul pentru 0-1. Era minutul 2 și timp suficient pentru marcarea altor goluri. Primul avenit în minutul 13 când lepesiștii au respins după cornerul de la poarta lor, mingea a ajuns la Dănilă, nemarcat la 20 de metri, și a fost 1-1. În minutul 16, Alex Dumitru a adus CSM 2007 în avantaj cu gol din lovitură liberă pentru ca în minutul 20 LPS să egaleze prin Pleșcan din penalty. Până la pauză, gazdele au dominat, oaspeții au replicat prin contraatacuri, dar scorul a rămas neschimbat. În repriza a doua, LPS s-a dus la 4-2, marcatori, Hărăbor și Cosmin Dumitru, Abeaboieru a făcut 4-3 și asta a fost tot! Rezultatul poate părea susprinzător, dar jocul i-a premiat pe cei care au știut ce vor și cum să obțină ceea ce vor!

Întâlnirea formațiilor U 17 a fost câștigată de ocupanta locul 2 în Seria a doua a campionatului, LPS Focșani, în dauna ultimei clasate, CSM Focșani 2007. Scor, 2-0 prin golurile înscrise de Bouroș și Damaschin.

În etapa viitoare, miercuri, 4 octombrie, echipele CSM Focșani 2007 vor juca în deplasare la Suporter Club Oțelul Galați iar cele ale Liceului cu Program Sportiv vor întâlni pe Stadionul din Golești pe cele ale Școlii de Fotbal Oțelul Galați.

P.S. Duminică au evoluat pe Milcovul, cel puțin în mod teoretic, cei mai buni juniori vrânceni din două generații succesive, susceptibili pentru promovarea la seniori. Cred că oamenii din conducerea Secției de fotbal a CSM Focșani 2007 au avut ce vedea și vor fi ajuns la ceva concluzii. Sau nu, pentru că nu a fost nimeni pe stadion să-i vadă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?