Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Închisoare cu executare pentru furtul unor bunuri dintr-un restaurant dezafectat; prada, vândută pe vin și câțiva lei

Un bărbat din Adjud, deși fără antecedente penale, a fost condamnat la închisoare cu executare, pentru furtul mai multor bunuri. Păgubit a fost patronul unui restaurant dezafectat din apropierea zonei în care locuia inculpatul, inculpat care este bănuit că a comis furturile într-un interval de câteva luni. În cauză a fost cercetat și un minor, soluția în cazul acestuia fiind de clasare a cauzei, motivat de intervenirea prescripţiei răspunderii penale. Ancheta a demarat în februarie 2019, când păgubitul a sesizat că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie pe proprietatea sa, pe marginea Drumului European 85, de unde au sustras o remorcă auto, un grătar metalic pe role prevăzut cu butelie, 5 aparate electronice Darts, un căluţ electric din metal pentru copii, precum şi alte obiecte metalice.

De asemenea, persoana vătămată mai observase că lipseau o sapă, un hârleţ, o lopată, un ciocan, un patent, cabluri, scule, mai multe farfurii şi halbe de bere, plus câteva scaune tapiţate. Și, cum păgubitul a precizat că nu mai fusese pe proprietatea sa din toamna anului 2018, s-a ajuns la concluzia că faptele de furt au fost comise începând cu această perioadă. Ulterior, după ce făptașii au fost identificați și au fost efectuate cercetările, în rechizitoriu s-a reținut că la sfârşitul lunii decembrie 2018, inculpatul, împreună cu suspectul minor, a furat farfurii şi halbe pentru bere, într-o altă seară – 12 scaune și așa mai departe. Inculpatul nu prea a dat multe amănunte, dat fiind că în instanță acesta nu s-a prezentat, iar inițial, cât era suspect, a detaliat doar modul în care furase 13-14 farfurii pe care le vânduse cu 20 de lei.

Însă în timpul anchetei s-a stabilit că două scaune fuseseră vândute în schimbul a 2 litri de vin, cu același „preț” înstrăinând și grătarul. Alte 15 farfurii de ceramică și 4 scaune din lemn au fost vândute cu 20 de lei, parte din „prada” rămasă fiind însă găsită la tatăl suspectului minor, cu ocazia unei percheziții, respectiv remorca auto, 49 de farfurii de diferite forme şi modele, plus 12 halbe pentru bere. În urma judecării cauzei, instanța a decis să îi dea o lecție inculpatului, în condițiile în care în sarcina acestuia se reținuseră o faptă de furt calificat și una de furt: „(…) contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare pe care o sporeşte cu o 1/3 (6 luni) din totalul celorlalte pedepse stabilite (12 luni+6 luni= 18 luni), pedeapsa rezultantă fiind de 1 an şi 6 luni închisoare, care va fi executată în regim de detenţie. (…) dispune emiterea formelor de executare a pedepsei. (…) obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat, efectuate în faza urmăririi penale şi în faza judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.

Foto cu rol ilustrativ, sursa: Steffen Salow – https://pixabay.com/ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?