Trei tineri din comuna Munteni, județul Galați, care sustrăgeau combustibil din rezervoarele camioanelor parcate la Tișița, au încăput pe mâna polițiștilor.
Sâmbătă, polițiștii din Mărășești au primit o sesizare prin care li se aducea la cunoștință faptul că din rezervorul unui autocamion parcat pe DN2 E85, la popasul Tișița, s-a sustras combustibil. La fața locului a fost găsit George Auraș L., de 20 de ani, din Munteni, județul Galați. Băiatul nu ar fi acționat de unul singur ci împreună cu Alexandru N., de 20 de ani și N. M., de 14 ani, din aceeași localitate gălățeană.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că cei trei „parcau autoturismul cu care se deplasau în zona popasului, după care sustrăgeau combustibil din rezervoarele autocamioanelor parcate. În urma extinderii cercetărilor polițiștii au mai stabilit faptul că suspecții au sustras anterior combustibil, folosind aceeași metodă atât pe raza județului Vrancea cât și a județului Galați”, după cum se arată într-un comunicat. Cei trei suspecți sunt cercetați în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
În aceeași zi, sâmbătă, 17 august, în jurul orelor 17.00, polițiștii din Suraia l-au depistat în flagrant pe N.Z., de 15 ani, din localitate, care încerca să sustragă bunuri din locuința unui vecin, Costel S.. În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările.