Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Focșănean aflat în stop cardio-respirator, salvat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea

Un bărbat de 52 de ani a fost salvat noaptea trecută de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea. Bărbatului i s-ar fi făcut rău și a intrat în stop cardio-respirator, iar soția a sunat imediat la 112 solicitând ajutorul. Din fericire, manevrele de resuscitare efectuate timp de 80 de minute de către echipajul SAJ Vrancea au avut un efect favorabil, victima fiind stabilizată și transportată ulterior la Spitalul Județean de Urgență ,,Sfântul Pantelimon” Focșani.

,,Astăzi, la ora 02:38, SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru o persoană inconștientă aflată la domiciliu său dn Focșani. La solicitare s-a deplasat un echipaj SAJ de urgență tip C2 cu medic și a identificat un pacient de sex masculin în vârstă de 52 ani aflat în stop cardio-respirator.
Echipajul a început manevrele de resuscitare cardiopulmonare avansate continuate pe o perioadă de 80 de minute finalizate cu succes, pacientul fiind preluat și transportat la Spitalul Județean Focșani, Unitatea de Primiri Urgențe unde a fost continuată terapia de susținere post resuscitare. Felicitări echipajului condus de domnul doctor Albiș Laurențiu!”, a transmis purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?