Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

FOTO: O etapă a Campionatului Național de Ciclism pentru copii va avea loc la Cârligele

Primarul comunei Cârligele, Ștefan Moscu, invită copiii să participe la Etapa națională de ciclism pentru copii cu vârste între 5 și 14 ani, care va avea loc pe străzile din comuna Cârligele în perioada 5-6 august 2023, cu începere de la ora 13:00. La eveniment vor participa copii din toată țara. „În zilele de 5 și 6 august, între orele 9.00 și 13.00, în comuna noastră se desfășoară etapa a 5 a a Campionatului Național de Ciclism pentru copii cu vârsta între 5 și 14 ani. Etapa de anul trecut a avut un mare succes, aducând elogii și mulțumiri din partea Federației de Ciclism, cât și din partea competitorilor, copii și părinți. Noi, toată comunitatea, ne-am mobilizat să primim oaspeții din: Constanța, Brașov, Sibiu, București, Ploiești și alte orașe, iar străzile noastre sunt mai curate și primitoare, pentru ca totul să se desfășoare într-un climat de ordine și siguranță a celor peste 150 de competitori. Televiziunea Română și-a anunțat prezența la eveniment, cu transmisiuni din comuna noastră. Sperăm că vom fi și anul acesta alături de sportivi și ne cerem scuze pentru disconfortul creat privind restricția de circulație între orele menționate mai sus. Succes tuturor!“, a scris primarul comunei Cârligele, Ștefan Moscu, pe pagina sa de facebook.

Practic, o etapă din cele șapte pe care le are ,,Cupa Națională de Ciclism de Șosea pentru Copii“, are loc în localitatea vrânceană Cârligele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?