Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Fotbal, Liga a III-a – CSM Focșani 2007 și-a completat echipa de conducere

 

  • Antrenor principal – Octavian Grigore, secund – Adrian Senin, ieri după amiază sau azi dimineață urma să fie desemnat și antrenorul pentru portari
  • Au semnat cu CSM Focșani 2007, Flaviu Bodea și Daniel Enache foști la Petrolul Ploiești

Echipa de fotbal de Liga a III-a a CSM Focșani 2007 are conducere administrativă și tehnică funcțională. După ce Costel Lazăr a devenit președinte executiv, au început să lucreze cu lotul de jucători antrenorul principal Octavian Grigore și secundul Adrian Senin. Pe Octavian Grigore l-am prezentat într-un număr anterioar al Monitorului de Vrancea.

Astăzi, despre secund: Adrian Senin a fost fotbalist cu carieră în care a adunat 167 meciuri în prima ligă din România și 59 jocuri în liga a doua, având și 7 apariții în Naționala U 21. A fost un excelent mijlocaș care a început în 1997 să evolueze pentru Farul Constanța și și-a încheiat cariera în 2011, la Unirea Urziceni. A antrenat ca secund la Academia Clinceni și Turris Turnu Măgurele și antrenor principal la echipa secundă a Astrei Giurgiu, din 2020 a fost antrenor al echipei U 19 a Farului Constanța iar din 2021 până venirea la Focșani, a fost secund la Politehnica Iași.

          Este, așa cum se poate lesne observa, o conducere administrativă și tehnică formată din profesioniști de prim nivel ai fotbalului și care și-au propus promovarea CSM 2007 încă din primul an în Liga a II-a. Obiectivul primit de la conducerea clubului a fost accederea în play-off și clasarea la final pe unul dintre primele două locuri ale seriei.

Președintele Costel Lazăr, cu care am discutat ieri, mi-a spus că după amiază sau astăzi dimineață va fi stabilit și cine va fi antrenorul pentru portari.

Despre lotul de jucători, președintele executiv Costel Lazăr mi-a spus că în afara fotbaliștilor care aveau contracte semnate când a preluat funcția, au mai semnat doi tineri fotbaliști de la Petrolul Ploiești – portarul Flaviu Bodea, născut în 2003, care a revenit după împrumutul de la Gloria Bistrița și mijlocașul Daniel Enache, născut în 2002.

Despre programul zilelor imediat următoare: astăzi, vizita medicală la Cabinetul de Medicină Sportivă din Focșani, apoi, antrenament, sâmbătă CSM 2007 va avea un joc de verificare cu CSM Râmnicu Sărat, în deplasare, de la ora 10:00. Apoi ”vom trage prima linie și vom stabili un prim grup cu care vom continua. Suntem în discuții și cu alți jucători pentru completarea lotului. Ne-am fi dorit un cantonament aici, la Focșani, dar căldura foarte mare de aici ne obligă să căutăm o variantă în zona montană. Vom vedea ce găsim, să fie mai ieftin, dar să aibă și condițiile pentru o bun ă pregătire”, mi-a mai spus Costel Lazăr.

          Președintele executiv al CSM 2007 mi-a declarat că el și colegii săi din conducerea tehnică își propun promovarea încă din primul an. ”Va fi greu, pentru că începem foarte târziu. Vom lucra să facem o echipă puternică. Știm ce avem de făcut, știm cum să facem. Avem nevoie de liniște în jurul echipei. Avem nevoie de sprijinul tuturor iubitorilor de fotbal. Fac apel către oamenii de fotbal din Focșani,la mediul de afaceri, să vină alături de fotbal pentru ca împreună să reușim promovarea pe care cu toți ne-o dorim”, a conchis președintele executiv Costel Lazăr.

1 COMENTARIU

  1. Ar trebui ca, atât antrenorii, directorul tehnic, să nu-și mai propună din primul sezon de cum au venit la CSM, promovarea. Să vadă ce jucători au, să-i antreneze, să vadă relatiile de joc dintre ei, să aibă cât mai multe jocuri de pregătire, nu gata…. promovarea!
    Pe președintele de club și de secție, nici nu-i bag în seamă. Am văzut ce pot. Nimic! De ani și ani, ne chinuim să avem o echipă în liga 2. La începutul fiecărui sezon, obiectiv – promovatea – și la sfârşit, nimic, zero!
    Așa că d-lor, luați-o pas cu pas, sau cum spune englezul, step by step, că e mai cinstit și corect. Nu vă repeziți cu promovarea, pentru „a nu da din buze” la finalul campionatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?