Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Polițiștii vrânceni, implicați în activități sportive

Un viitor mai sigur, să fim mai buni! Mens sana in corpore sano
În data de 27 mai 2023, pe stadionul situat pe raza orașului Panciu s-a organizat, în colaborare cu Primăria Orașului Panciu, Casa Orășenească de Cultură “Mihai Eminescu” Panciu, Asociația Județeană de Fotbal, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și Clubul Sportiv Panciu, Turneul de Minifotbal la care au participat elevi de gimnaziu din cadrul Liceului Teoretic ,,Ioan Slavici” Panciu, Liceului Tehnologic ,,Alexandru Ioan Cuza” Panciu, precum și din cadrul unităților de învățământ amplasate pe raza celor 8 comune limotrofe.
Obiectivele principale ale acestui proiect au fost dezvoltarea spiritului și a muncii în echipă, prevenirea violenței în sport și petrecerea timpului liber într-un mediu sănătos, prin activități care conduc la echilibru mental și armonie. Astfel, cei prezenți au fost informați de către polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității cu privire la efectele consumului de substanțe psihoactive, acestea fiind chiar și “testate”, prin intermediul ochelarilor care simulează starea de intoxicare specifică. Totodată, tinerilor sportivi le-a fost prezentată tehnica din dotarea luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și activităţile pe care polițiștii vrânceni le desfăşoară zi de zi. La final, au fost înmânate cupe, medalii și diplome, precum și materiale cu conţinut educativ – preventiv.

Polițiștii vrânceni, la Hope Run for Charity
Prima cursă de alergare împreună, 7 km parcurși cu tot sufletul, din suflet, pentru Mateo! Hope Run for Charity București 2023. Comisar șef de poliție Mirela CHIRIAC și comisar de poliție Cornel VIZITIU, membri ai Corpului Național al Polițiștilor – Biroul Teritorial Vrancea, au alergat, din inimă, pentru Mateo, în cadrul evenimentului caritabil HOPE RUN III. Cursa de alergare a avut loc duminică, 28 mai, în municipiul București, pe o distanță de 7 km și a reunit peste 1000 de sportivi din toată țara, dornici să susțină demersul inițiat de Corpul Național al Polițiștilor. Felicităm, pe această cale, reprezentanții vrânceni, care au ales să petreacă un weekend inedit, energic și activ!

Biroul de presă al IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?