Chirurgul Liviu Petrea, distins cu diplomă de excelență pentru merite deosebite în dezvoltarea Școlii românești de Chirurgie

0
5902

De curând, medicul chirurg Liviu Petrea a primit o diplomă de excelență pentru ,,merite deosebite în dezvoltarea Școlii românești de Chirurgie” din partea președintelui Societății Române de Chirurgie, prof. univ. dr. Pătrașcu Traian. Cu o experiență de peste 40 de ani în domeniul medical, dr. Liviu Petrea a fost șeful Secției de Chirurgie Generală din cadrul Spitalului Județean de Urgență ,,Sfântul Pantelimon” Focșani. De-a lungul timpului, prin mâinile sale au trecut mii de bolnavi, însă, într-un interviu publicat în 2013, în Monitorul de Vrancea – http://bitly.ws/FQWZ, chirurgul vrâncean spunea că îi este teamă să fie el însuși supus unei intervenții chirurgicale.

Născut și crescut în Focșani, dr. Liviu Petrea a absolvit Colegiul Național ,,Unirea”, ulterior îndreptându-se către Universitatea de Medicină Generală din București. Încă din liceu și-a dorit să devină medic, având în jurul său ,,câțiva prieteni” care i-au insuflat pasiunea pentru această nobilă profesie. Unul dintre mentorii chirurgului a fost profesorul universitar Ioan Juvara, celebru chirug, pe care l-a întâlnit în timpul rezidențiatului la Spitalul Cantacuzino din București.

Întrebat dacă ar putea să o ia de la capăt din punct de vedere profesional, ce ar alege, dr. Liviu Petrea a răspuns fără echivoc că ar alege ,,categoric tot chirurgia” pentru că-i place ceea ce face și nu ar renunța la acest lucru.

În 2018, chirurgul Liviu Petrea a operat cu succes un bunic de 93 de ani care suferea de apendicită acută. Bătrânul originar din comuna Vrâncioaia a devenit astfel cea mai vârstnică persoană operată de medicul Liviu Petrea, asta după ce anterior chirurgul operase un pacient de 92 de ani.

Cum descrie medicul chirurgia eficientă? ,,Chirurgia eficientă înseamnă să știi ce faci, când trebuie să faci, cu gesturi minime, fără foarte multe gesturi inutile. Bolnavul trebuie să stea cât mai puțin pe masa de operație, asta înseamnă eficiență. Și să fii răsplătit prin faptul că bolnavul iese sănătos pe ușă, după puține zile de spitalizare”, răspundea dr. Liviu Petrea într-un interviu apărut în MonitoruldeVrancea.

Atât în liceu, cât și în studenție, medicul a fost pasionat de baschet, spunând că în facultate a câștigat ,,campionatul universitar de vreo două ori”. Un bun mod de relaxare pentru dr. Liviu Petrea îl reprezintă și plimbările pe munte.

Îl felicităm pe dr. Liviu Petrea pentru distincția primită, dar și pentru frumoasa carieră!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here