Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

GALERIE FOTO: Baschet, Liga Națională, play-out – Bucureștenii au arătat la Focșani cum au retrogradat pe Steaua

 

  • CSM Focșani 2007 – ABC Laguna București 73-65 (20-14, 21-16, 19-20, 13-15)

 

Formații

CSM Focșani 2007: Kevin Johnson (10 puncte+9 recuperări+3 pase decisive), Cătălin Petrișor (cpt.) (6+4+6), Myles Thomas (8+6+0), Jordan Swopshire (13+7+2), Mihai Cucu, Ionuț Berceanu (8+4+1), Pavle Reljic (18+6+5), Konstiantyn Anikiienko (8+8+5), Victor Legosin (2+0+0), Luca Dobrea, Luca Ștefan Cârstea.

Antrenori, Petruț Mihai – principal, Florin Munteanu, second.

ABC Laguna: Tiberiu Puscasu (2+0+1), Trevor Guy Blondin, William Harold James Saunders (16+4+3), Devin Jameel Cooper (17+2+1), Matei Constantinescu, Vasile Odagiu (2+2+0), Radu Paliciuc (6+5+3), Wilhelm Brosser (2+5+2), Bogdan Stăncuț (5+1+3), Aleksandre Phevadze (15+10+2), Andrei Călin Stoian (0+2+0), Jakov Stojanovic.

Antrenor,Milan Minic.

 

Liderii jocului celor două echipe

Puncte: Pavle Reljic-18; Devin Cooper-17

Recuperări: Kevin Johnson-9; Aleksandre Phevadze-10

Pase decisive: Cătălin Petrișor-6; William Saunders-3

 

Luni, 15 mai, de la ora 17:00, în Sala Polivalentă, CSM Focșani 2007 a întâlnit pe ABC Laguna în primul dintre cele trei jocuri programate între ele pentru stabilirea ordinii în care vor ocupa locurile 15 și 16. Oaspeții veneau după impresionanta serie de trei victorii consecutive prin care au trimis pe Steaua București în Liga I iar gazdele după seria lor de trei meciuri câștigate cu care au retrogradat pe CSM VSKC Miercurea Ciuc. La prezentarea de dinaintea meciului, Laguna părea mai degrabă o echipă de pleziriști – adică de băieți care joacă baschet de plăcere – decât una de Ligă Națională, în care s-au menținut în primul an de la promovare. Primul sfert, încheiat cu 6 puncte avans pentru focșăneni a întărit o asemenea senzație, așa cum avea să se întâmple și după cel de-al doilea, la capătul căruia CSM 2007 avea un plus de 11 puncte. Aparent, liniștitor.

În partea a doua a întâlnirii însă, Laguna, aproape pe neobservate, a început să recupereze din pasiv – un punct în sfertul al treilea, dar în cel de-al patrulea, după 60-50 la debut, a egalat la 65 în minutul 36:41 cu secvențial 15-5! Au urmat ratări la ambele coșuri până în minutul 38, când Pavle Reljic a transformat o liberă din două. Până la final, cei mai buni marcatori ai oaspeților au ratat iar gazdele au mai pus 7 puncte în coș pentru prima victorie în fața Lagunei. A fost un meci plăcut, fără vreo miză deosebită, urmărit de un număr de spectatori suprinzător de mare pentru o zi de luni.

          Joi, 18 mai, de la ora 17:00, la București, CSM Focșani 2007 va întâlni pe ABC Laguna în a doua partidă din play-out-ul pentru locurile 15-16.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?