Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Despăgubiri de zeci de mii de euro pentru patronul unui bar din Vrancea, de la cei care l-au înșelat cu diamante false

Sentință complet modificată de Curtea de Apel Galați într-un dosar penal în care un vrâncean, administrator al unui bar, a fost înșelat în 2019 la o tranzacție ce presupunea cumpărarea a 4 diamante. Inițial, cele trei persoane considerate de procurori a fi răspunzătoare pentru toată povestea fuseseră achitate, însă acum, soluția definitivă i-a dat dreptate vrânceanului. Conform soluției pe scurt, doi dintre inculpați merg în spatele gratiilor, în timp ce al treilea inculpat – o femeie, a fost condamnat la închisoare cu suspendare. În același timp, cei trei trebuie să achite în total 40.000 de euro despăgubiri părții vătămate, motiv pentru care instanța a dispus menținerea măsurilor asiguratorii luate de procurori asupra bunurilor deținute de inculpați.

Din ce explica chiar partea vătămată, tranzacția cu ceea ce credea că sunt diamante veritabile o făcuse la solicitarea unei cunoștințe, în condițiile în care vânzătorul apăruse în orașul în care locuia, însoțit de o femeie. Și, chiar dacă în calitate de fost proprietar al unui amanet, testase „diamantele”, acestea îi păruseră veritabile, așa că achitase pe loc 30.000 de euro din totalul de 35.000 de euro cât se învoise cu vânzătorul. Ulterior, vrânceanul conștientizase că diamantele erau artificiale, respectiv moissanite sintetice, însă nu reușise să își recupereze banii, nici de la vânzător, și nici de la cel pentru care cumpărase pietrele. Și, chiar dacă cei trei au fost trimiși în judecată, instanța de fond a avut în vedere că nu se putea considera, dincolo de orice îndoială, că erau chiar vinovați:

(…) instanța consideră că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că la data de 19.08.2019, în timp ce se afla la (…), local pe care îl administrează persoana vătămată (…), inculpatul (…) a indus în eroare pe persoana vătămată prezentându-i și vânzându-i patru pietre despre care a susţinut că sunt diamante veritabile, în timp ce acestea erau pietre fără valoare/ false. (…) orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului. (…) Instanța consideră astfel că din ansamblul materialul probator administrat în cauză nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul (…) a săvârşit infracțiunea de înşelăciune”.

Definitiv însă, convingerea completului de apel a fost alta. Așa că instanța de apel a dispus condamnarea bărbaților la 1 an și 6 luni închisoare, pentru înșelăciune și, respectiv, complicitate la înșelăciune, în vreme ce inculpata a primit o sentință de 1 an cu suspendare pentru complicitate la înșelăciune.

(…) dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei, (…) dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza din Municipiul Galați – Județ Galați, sau la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Municipiul Galați – Județ Galați. (…) admite acțiunea civilă formulată de partea civilă (…) și obligă pe inculpații (…), în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 40.000 euro în echivalent în lei la data plății efective cu titlul de despăgubiri civile (din care 30.000 euro daune materiale, iar 10.000 euro daune morale).

(…) menține măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanța din data de 11 iunie 2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatei (…): un apartament compus din trei camere şi dependinţe, în suprafaţă de 43,64 mp, balcon 0,53 mp situat în Municipiul Galaţi, ….jud. Galaţi, (…) cu preţul de vânzare 106.500 lei; un apartament compus dintr-o cameră şi dependinţe, în suprafaţă de 25,95 mp, situat în Municipiul Galaţi, …. jud. Galaţi, (…) cu preţul de vânzare 52.050 lei. (…) menține măsura asiguratorie a sechestrului dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea prin ordonanța din data de 11 iunie 2021 asupra următorului bun imobil aparţinând inculpatului (…): imobilul situat în Municipiul Constanţa, … jud. Constanţa, (…) cu preţul de vânzare 68.000 euro. (…) dispune luarea măsurii asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare aparținând inculpatului (…), până la concurența sumei de 40.000 euro.

(…) dispune confiscarea în folosul statului, a celor patru pietre moissanite sintetice de culoare albastru verzui, aflate în posesia persoanei vătămate. (…) pune în vedere persoanei vătămate constituită parte civilă (…) obligația de a preda cele patru pietre moissanite sintetice de culoare albastru verzui, aflate în posesia sa, la Camera de Corpuri Delicte a instanței de fond – Judecătoria Adjud, în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziției instanței de apel de confiscare a acestora în folosul statului. (…) obligă pe inculpații (…) la plata sumei de câte 1.000 lei, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și la instanța de fond. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii penale. Definitivă”, se arată în minuta CA Galați.

 

Foto cu rol de prezentare, sursa: ganshoren.be

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?