Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Liceul „G.G. Longinescu” din Focșani intră în reabilitare

Primăria Focșani a încredințat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente proiectului „Creșterea performanței energetice și lucrări conexe pentru clădirea Liceului Tehnologic „G.G. Longinescu”, Focșani”, cu fonduri prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Contractul, estimat inițial la 8.237.749,84 lei, a fost adjudecat în urma licitației pentru 6.590.199,88 lei, asocierea de firme câștigătoare urmând a se ocupa de tot ceea ce înseamnă obținerea avizelor/ acordurilor/ autorizațiilor, asistența tehnică din partea proiectantului pe toată durata contractului de execuție lucrari, execuția lucrărilor de construcții, instalații și echipamente tehnologice și funcționale.

Anterior licitației, a fost realizată expertizarea tehnică a clădirii de 2 etaje, a cărei construcție a fost finalizată în 1970, și, la acel moment, anul 2019, se preciza că imobilul nu are degradări structurale, ci prezintă degradări de suprafață: tencuială fisurată și exfoliată, igrasie la ultimul etaj, acoperiș deteriorat în timp șamd. „S-a constatat o comportare satisfăcătoare în timp ca urmare a lucrărilor periodice de întreținere și reparații. În timp s-au efectuat reparațiile obișnuite de întreținere a clădirii (zugrăveli, vopsitorii, schimbări de pardoseli, reparații la terasă/ șarpantă). Cu toate acestea, vârsta construcției generează o stare de uzură fizică și morală a construcției, fiind oportune lucrări de modernizare”, era opinia specialiștilor.

În documentație se explică și ce tipuri de lucrări vor fi efectuate, de la reabilitarea termică a anvelopei, reabilitarea termică a sistemului de încălzire/ a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/ sau termice pentru consum propriu, reabilitarea/ modernizarea sistemului de iluminat și alte măsuri conexe care contribuie la implementarea proiectului (lucrări de intervenție/ activități aferente investiției de bază). „Creșterea performanței energetice a clădirii se va asigura prin realizarea unor lucrări de intervenție care să determine diminuarea consumurilor energetice pentru încălzirea spațiilor, în condițiile asigurării și menținerii climatului termic interior, prin limitarea pierderilor de căldură către mediul exterior, precum și ameliorarea aspectului urbanistic al clădirii”, se arată în caietul de sarcini.

Sursa foto: Facebook /Liceul Tehnologic „G.G. Longinescu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?