Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Centru comunitar pentru copiii cu dizabilități, în fostul Complex Căprioara din Crângul Petrești

Consiliul Județean Vrancea are în derulare proiectul de investiție privind „Amenajarea centrului comunitar de servicii copii cu dizabilități, sat Petrești, comuna Vînători, județul Vrancea“.  Este vorba de reabilitarea complexului de clădiri din Crângul Petrești, unde va fi amenajat un centru comunitar de servicii pentru copiii cu dizabilități. Valoarea investiției este estimată la peste 4,7 milioane de lei. Contractul constă în reabilitarea unui imobil construit în jurul anului 1970 și reconversia funcțională a construcției într-un Centru de Reabilitare adresat copiilor cu dizabilități, intervenție care cuprinde recompartimentare și refacerea tuturor finisajelor interioare. „Prin proiect se dorește realizarea unui centru complex de servicii de recuperare pentru copiii cu dizabilități, care asigură capacitatea necesară, datorită numărului tot mai mare al copiilor cu dizabilități din județul Vrancea. Implementarea proiectului va conduce la îmbunătățirea calității serviciilor oferite persoanelor cu dizabilități și aplicarea standardelor de calitate în vigoare, recunoscute și acceptate la nivel european. Implementarea acestui proiect va permite desfășurarea activităților în condiții adecvate, va crește confortul persoanelor cu dizabilități care beneficiază de găzduire și îngrijire în cadrul centrului, creșterea șanselor de recuperare a beneficiarilor“, se arată în descrierea pe scurt a investiției.

De asemenea, clădirea ce face obiectul procedurii este încadrată în categoria „C” de importanță. Pentru realizarea acestui obiectiv, ofertantul declarat câștigător al procedurii de atribuire va realiza următoarele categorii de activități: Proiectarea lucrărilor de reabilitare la obiectivul anterior menționat cuprinzând: întocmirea D.T.A.C., Documentație tehnică pentru autorizarea executării organizării lucrărilor – D.T.O.E., Proiect tehnic de execuție – P.Th.; Asigurarea asistenței tehnice de specialitate din partea proiectantului pentru lucrările ce fac obiectul procedurii de atribuire; Executarea lucrărilor de reabilitare la imobilul menționat, constând în lucrări de recompartimentare și refacere a tuturor finisajelor. Durata contractului este de 27 de luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?