Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

FOTO! A fost inaugurată cea mai modernă cantină a Universității „Dunărea de Jos‟ din Galați. „Investiția a costat în jur de 1,5 milioane de euro‟

Vești bune pentru studenții de la Universitatea „Dunărea de Jos‟ din Galați (UDJG) și nu numai. Luni, 6 februarie a.c., „întreaga comunitate academică a participat la inaugurarea celei mai moderne cantine a UDJG, situată în corpul J din Campusul Științei‟, potrivit unui comunicat de presă remis de purtătorul de cuvânt al Universității. Prezent la eveniment, Înalt Preasfinția Sa, Dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit o slujbă de sfințire a clădirii care va purta numele Sfântului Apostol Andrei.

Arhiepiscopul Casian a oferit în dar „o icoană a Maicii Domnului, pictată de studenții de la specializarea Artă Sacră din cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie‟. La finalul serviciului religios, Chiriarhul Dunării de Jos a spus că inaugurarea acestei cantine este „una dintre cele mai pline de bucurii acțiuni‟ și totodată „un gest umanitar și umanizator, un model pentru alte instituții. Fie ca pâinea impărțită aici să fie o bucurie a filantropiei, și fie ca toți cei ce lucrează aici și se hrănesc omenește și sufletește în acest Campus să fie binecuvântați”.

Cantina este situată în „cel mai bine izolat termic imobil din Galați‟

Modernizarea cantinei situată în corpul J din Campusul Științei este o investiție care a costat în jur de 1,5 milioane de euro, bani din bugetul universității. Prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați a precizat că prin această modernizare, „împlinim o promisiune făcută acum trei ani, la preluarea mandatului, pe care am dus-o la bun sfârșit și ne bucurăm pentru asta. Este o cantină modernă, cu o capacitate de 180 de locuri, aflată într-un imobil renovat total, practic, cel mai bine izolat termic imobil din Galați, la acest moment, având un sistem propriu de răcire și încălzire, cu recuperare de căldură.
Cine nu lasă ceva în urmă: o casă, un copac, un copil, riscă să treacă prin viață degeaba! Mulțumim celor din comunitatea academică, personalului Cămine-Cantine, mulțumim Arhiepiscopiei și autorităților locale și județene pentru ajutorul permanent oferit. Trebuie să lucrăm împreună și să facem ca lucrurile să meargă la «Dunărea de Jos»!”.
La inaugurarea cantinei a fost prezent și Costel Fotea, președintele Consiliului Județului Galați, care a precizat că „această comunitate înflorește, dovadă a bunei colaborări între Consiliul Județean, Arhiepiscopia Dunării de Jos din Galați, Prefectura Galațiului, Universitate și Primărie. De unul singur nu se poate face nimic! Vă felicit! Universitatea «Dunărea de Jos» din Galați este un ambasador al orașului, al județului. În toate colțurile lumii este câte un student care a terminat o facultate la UDJG”.

„Meniul cu două feluri bune de mâncare ajunge la 15 lei‟

Studenția la UDJG a fost o experiență frumoasă pe care aș repeta-o cu drag oricând. Am avut parte de cadre didactice de o pregătire profesională de excepție, condițiile din cămin au fost bune, iar mâncarea chiar a fost pe placul meu. Este important de precizat că „la Cantina din Campusul Științei (Corpul J) vor putea servi masa atât studenții (ei beneficiind de cele mai mici prețuri – 30% reducere față de prețul normal), cadrele didactice de la «Dunărea de Jos» (-20% din prețul normal), cât și alte persoane din afara universității (la preț întreg)‟.
Reprezentanții Universității spun că „un meniu cu două feluri bune de mâncare ajunge la 15 lei‟. „Suntem singura Universitate din România care a reușit să păstreze prețul unui meniu pentru prânz la nivelul lui 2019, în condițiile în care prețurile la alimente au crescut cu 50-75% față de 2022”, a subliniat rectorul UDJG, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu.
Veștile bune continuă: „la împlinirea a 75 de ani de învățământ academic la «Dunărea de Jos», UDJG va mai inaugura în 2023 noua Bibliotecă universitară, o stație ITP pentru practica studenților de la Inginerie, laboratoarele și nava REXDAN, noul cămin și o hală de microproducție‟

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?