Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Conductor de tren, concediat după ce a fost prins cu alcoolemie de la „2 cutii de bomboane mentolate plus 4-5 praline conținând alcool”

Un conductor de tren a încercat să își recapete postul în instanță după ce contractul de muncă i-a fost desfăcut disciplinar, însă prima soluție pronunțată, la finele anului trecut, nu i-a fost tocmai favorabilă. Astfel, instanța i-a respins cererea, considerând că angajatorul – SNTFC „CFR Călători” SA avea tot dreptul să îl dea afară, după ce acesta fusese prins băut în timpul programului de lucru. Fapta imputată a avut loc în aprilie 2022, iar la câteva luni după, angajatul CFR a făcut contestație împotriva deciziei de sancționare disciplinară, solicitând instanței să dispună anularea actului, reintegrarea pe postul deținut anterior și acordarea de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe durata acestei perioade. O altă variantă solicitată instanței a fost de înlocuire a sancțiunii desfacerii contractului de muncă cu o altă sancțiune mai ușoară. Explicația conductorului de tren a fost că alcoolemia cu care fusese depistat provenea de la „2 cutii de bomboane mentolate plus 4-5 praline conținând alcool”, astfel că nu se afla în culpă.

Cu toate acestea, instanța i-a respins contestația „ca nefondată”, soluție care a putut fi însă atacată cu apel. „(…) reclamantul a afirmat că nu a consumat vreo băutură alcoolică, ci doar a consumat, „din neștiință”, 2 cutii de bomboane mentolate plus 4-5 praline conținând alcool. (…) Or, susținând că în timpul serviciului a consumat anumite produse cu alcool „din neștiință” reclamantul afirmă, în mod implicit, dar lipsit de echivoc, că nu a săvârșit fapta cu forma de vinovăție cerută pentru ca aceasta să constituie abatere disciplinară, vinovăția constituind una dintre condițiile necesare pentru existența unei abateri disciplinare”, se arăta în acțiune, potrivit rejust.ro. Pe fond, instanța a constatat o cu totul altă situație, tribunalul analizând inclusiv situația ipotetică în care alcoolemia ar fi provenit de la dulciuri.

Examinând decizia de sancționare Tribunalul constată că pârâta a înțeles să impute reclamantului următoarea acțiune (faptă): la data de 13.04.2022 reclamantul a consumat băuturi alcoolice în timpul serviciului, în timp ce deservea trenul R (…) pe relația (…). Așadar, contrar susținerilor reclamantului din cererea de chemare în judecată, fapta imputată reclamantului nu a fost aceea că ar fi consumat în intervalul orar 9.09 – 9.11 o cantitate de 50 ml tărie, ci doar că ar fi consumat băuturi alcoolice în timpul serviciului, intervalul de timp al „timpului serviciului” fiind determinabil prin raportare la momentul începerii programului de lucru al reclamantului din ziua de 13.04.2022 și momentul primei testări efectuate pentru depistarea alcoolemiei în organism. (…)

Existența în sângele reclamantului a unei cantități de alcool la ora 11.20 în ziua de 13.04.2022 constituie un fapt necontestat de către reclamant, depistarea alcoolului fiind efectuată de către o unitate medicală prin prelevarea de sânge. (…) este cu totul irelevant că alcoolul ingerat se poate regăsi într-o „băutură alcoolică” – în sensul obișnuit/ de drept comun al unei asemenea sintagme -, în compoziția unor produse alimentare sau în orice substanțe lichide/solide/gazoase. (…) Așadar, faptul că alcoolul depistat în sângele reclamantului ar fi provenit, teoretic, din consumul unor bomboane care conțineau alcool este cu totul irelevant din perspectiva cerinței de validitate privitoare la existența/ săvârșirea unei „fapte”, în cazul particular de față, a faptei imputate prin decizia de sancționare. (…) Prelucrând informațiile consemnate pe ambalajul cutiei de bomboane depusă de reclamant la dosar, Tribunalul reține că o bomboană („pralină butoiaș cu cremă de rom”) are o greutate totală de 9 grame, iar prin raportare la concentrația maximă de alcool ce se poate regăsi în aceasta, și anume, 2%, rezultă că într-o pralină se putea regăsi cel mult 0,18 grame alcool. În condițiile unui consum ipotetic de 5 praline rezultă o ingerare a unei cantități totale de alcool de 0,90 grame. (…)

Or, (…) în sângele acestuia (cantitatea totală) se regăsea o cantitate mult mai mare de alcool decât cea maxim posibil ingerată din cele 5 praline. (…) În acest sens, valorile de 1,52 grame de alcool (la ora 9.20), 1,22 grame de alcool (la ora 9.50) și 0,92 grame alcool la ora 10.20 sunt mai mari decât valoarea maximă a alcoolului conținut de cele 5 praline, ceea ce conduce la concluzia lipsită de echivoc că fapta justificativă expusă de către reclamant nu poate fi conformă cu realitatea. (…) Cât privește pretinsul consum al unor bomboane mentolate Tribunalul reține că nu s-a administrat nicio dovadă pertinentă din care să rezulte atât consumul, cât și faptul că respectivele bomboane ar fi conținut alcool, circumstanțe în care sunt lipsite de orice credibilitate afirmațiile reclamantului în sensul că ar fi putut ingera alcool din astfel de produse.

În considerarea celor arătate mai sus, Tribunalul reține că nu poate fi credibilă sau conformă cu realitatea fapta justificativă expusă de către reclamant deoarece, prin aplicarea regulilor științifice și luând ca ipoteză valorile minimale care pot influența și determina cea mai mare de cantitate de alcool din sânge (cel mai mic volum de sânge posibil la o persoană adultă cu o greutate afirmată de 55-60 kg, cea mai redusă metabolizare a alcoolului și metabolizare doar prin ficat) nu este posibilă alcoolemia regăsită în corpul reclamantului la ora 11.20. (…) Prin urmare, în lipsa oricărei alte justificări prezentate de către reclamant, singura concluzie logică ce poate fi reținută este aceea că alcoolemia regăsită în corpul acestuia la ora 11.20 se datora unui consum de alcool care se regăsea nu doar în pretinsele 5 praline consumate, ci și în alte categorii de produse, fiind irelevantă natura sau forma de prezentare a acestora, respectiv băuturi alcoolice (în sensul obișnuit al termenului) sau orice alte produse lichide/ solide/ gazoase.

(…) Luând în considerare locul și timpul în care reclamantul a consumat/ ingerat alcool în timpul programului de lucru, natura și importanța funcției pe care o îndeplinea, conținutul regulilor clare în privința interdicției de consum alcool în timpul programului, Tribunalul reține că sancțiunea aplicată respectă criteriile reglementate de lege. (…) În aceste condiții, împrejurarea că reclamantul ar fi avut o comportare bună în executarea raporturilor de muncă până la momentul săvârșirii faptei ori că nu s-au produs consecințe prejudiciabile pentru pârâtă sau siguranța circulației nu este suficientă pentru a aprecia că se impune aplicarea unei sancțiuni mai ușoare”, a concluzionat instanța, potrivit aceleiași surse.

Foto cu rol ilustrativ, sursa: Pixabay

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?