Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Funcționarii din primării solicită mărirea salariilor

Sindicatul Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România (SCOR) îi solicită premierului Nicolae Ciucă să respecte legislația în vigoare și să mărească salariile primarilor, viceprimarilor și funcționarilor publici din primării. Salariile acestora au fost înghețate în 2019 și nu au mai fost actualizate sau mărite. Din acest sindicat fac parte primari, viceprimari și majoritatea funcționarilor publici din primăriile vrâncene. „Pentru personalul din primăriile comunelor și orașelor mici din România, Ignatul anului 2022 reprezintă un momemnt de tristețe, de sărăcie, de frustrare și de discriminare. După înghețarea timp de trei ani a indemnizațiilor primarilor și viceprimarilor, însemnând practic și înghețarea salariilor tuturor funcționarilor publici și contractuali din primării la nivelul lunii ianuarie 2019, urmează al patrulea an consecutiv de nerespectare a legii-cadru a salarizării, care ne garantează un nivel al indemnizațiilor și salariilor direct corelat cu salariul minim pe economie“, se arată în scrisoarea trimisă premierului.

În scrisoare se mai arată că salariul mediu brut lunar pe total economie a crescut în România, în intervalul ianuarie 2019 – septembrie 2022, cu 33,49%, pentru toate categoriile de salariați din economie, mai puțin pentru funcționarii din primării. „De la 1 ianuarie 2023, indemnizația netă a unui viceprimar de comună sub 3.000 de locuitori, adică plafonul maxim al veniturilor salariale pentru orice salariat din primărie, va fi de 3.650 lei, în timp ce venitul net al muncitorului necalificat din construcții, celebrul Dorel, cu 20 de ani vechime, va fi de 4.196 lei. Refuzăm să acceptăm orice trimitere la posibila soluție favorabilă a Curții Constituționale, la termenul din 31 ianuarie 2023, cu privire la o eventuală creștere a indemnizației demnitarilor (plafon implicit al salarizării pentru întreg personalul salariat din primăriile comunelor și orașelor) prin raportare la un salariu minim de 2300 lei, care a fost valabil cu doi ani în urmă! Vă cerem respectarea întocmai a Legii-cadru a salarizării, a Codului muncii și utilizarea în calcul a salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2023, respectiv 3.000 lei/lună !“, se mai arată în scrisoarea semnată de președintele Sindicatului Național SCOR, Dan Cârlan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?