Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Noul ministru al Educaţiei, Ligia Deca, a depus jurământul de învestitură

Fostul consilier prezidenţial Ligia Deca a depus, luni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, într-o ceremonie care s-a desfăşurat la Palatul Cotroceni. Şeful statului a semnat, luni, decretele privind eliberarea Ligiei Deca din funcţia de consilier prezidenţial şi numirea în funcţia de ministru al Educaţiei. Anterior, Biroul Politic Naţional al PNL a decis să o propună pe Ligia Deca în funcţia de ministru al Educaţiei. Sorin Cîmpeanu a demisionat joia trecută din funcţie. 

Ligia Deca a afirmat, luni, că va operaţionaliza România educată „în literă şi spirit”, în conformitate cu declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis şi cu toate evoluţiile legislative din ultima vreme. (…) Întrebată ce ar schimba la pachetul legilor educaţiei, Deca a spus că va comunica după ce va ajunge la Ministerul Educaţiei. „O să ajung la Ministerul Educaţiei după ce se vor fi finalizat procedurile, voi vedea care au fost contribuţiile primite şi voi comunica după aceea”, a adăugat ea.

Ligia Deca a spus că, pe chestiunea plagiatului, va „operaţionaliza România educată în literă şi în spirit în conformitate cu declaraţiile preşedintelui din această dimineaţă şi cu toate evoluţiile legislative din ultima vreme”. „România educată include o diagnoză a problemelor din educaţie după toţi indicatorii de măsurare a performanţei, fie că vorbim despre calitate, fie că vorbim despre echitate, avem nevoie de o reformă profundă, iar viziunea României educată asta este. Tocmai de aceea misiunea mea de a pune în operă viziunea României educată în cadrul legislativ şi nu numai şi în programele şi în tot ce înseamnă activitatea Ministerului vor face exact, vor încerca să răspundă la problemele învăţământului românesc”, a adăugat Ligia Deca.

Întrebată în legătură cu afirmaţiile fostului ministru Sorin Cîmpeanu referitor la propunerea Universităţii Bucureşti de secretizare a tuturor lucrărilor de doctorat, Deca a spus că nu are cunoştinţă de o astfel de propunere. „De altfel, poziţia proiectului România Educată şi a mea personal este că ne trebuie transparenţă maximă în tot ceea ce înseamnă lucrările academice realizate cu investiţie publică, inclusiv tezele de doctorat”, a mai spus Deca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?