Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Hotărâre CNSU: Cursurile online în şcoli, prelungite până pe 7 februarie

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, în şedinţa de vineri, prelungirea până la data de 7 februarie 2021 a desfăşurării cursurilor online în unităţile de învăţământ.

„Se propune suspendare activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem online, pentru perioada 11.01.2021 – 07.02.2021”, se arată în decizia CNSU, a informat sâmbătă Comitetul.

Tot în şedinţa de vineri, a fost aprobată modificarea componenţei Grupului de suport tehnico – ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.

De asemenea, a fost aprobată majorarea cantităţilor stocurilor de urgenţă medicală cu produse, materiale şi echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare a populaţiei împotriva virusului SARS-CoV-2, fondurile necesare urmând să fie alocate la nevoie Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?