Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Un fost deținut de la Penitenciarul Focșani cere Statului Român daune de 3.000 de euro

Un fost deținut, închis în Penitenciarul Focșani timp de câteva luni, consideră că a fost supus la „tratamente degradante”, drept pentru care la câteva săptămâni după ce a fost pus în libertate a dat în judecată Statul Român. În acțiunea introdusă împotriva autorităților, vrânceanul în vârstă de 54 de ani arată că, în toată perioada în care a fost în spatele gratiilor la Mândrești, a fost privat nu doar de libertate, ci și de lumină naturală și de spațiul minim reglementat de 4 metri pătrați. Totodată, acesta reclamă că mâncarea a fost neconformă cu meniul necesar, iar toaleta, baia și bucătăria se aflau în aceeași cameră, fără protecție, dar și că și nu a beneficiat de tratamentul adecvat bolii de care suferă. Pentru toate acestea, bărbatul solicită despăgubiri în sumă de 3.000 euro, respectiv daune morale. Vrânceanul a fost pus în libertate în august anul acesta, după ce executase efectiv 113 zile de închisoare, în aceeași lună întorcându-se în instanță pentru a introduce acțiunea civilă în pretenții. 

Bărbatul fusese condamnat definitiv în aprilie anul acesta pentru lovire sau alte violențe la o pedeapsă de 2.500 de lei amendă penală, însă pentru că avea o pedeapsă mai veche s-a dispus revocarea acesteia, astfel că sentința definitivă a fost de 6 luni închisoare în regim de detenţie. Bărbatul nu se prezentase în instanță pentru a da explicații în legătură cu incidentul care a dus la condamnarea sa și care avusese loc în iulie 2016, astfel că pedeapsa a fost probabil un șoc. Abia în cadrul procesului pentru liberare condiționată acesta a explicat că se împăcase cu partea vătămată și aparent plecase liniștit în străinătate, iar în lipsa sa, vecinul cu care avusese conflictul declarase altceva. Din penitenciar, bărbatul a făcut dovada că achitase amenda penală, dar și cheltuielile de judecată în sumă de 1.150 lei. Iar în total, când s-a tras linie, s-a ajuns la un calcul de 127 de zile executate și câștigate, dat fiind că prestase 14 zile de muncă în penitenciar din aprilie și până în august, când a pășit în afara penitenciarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?