Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

FOTO: Mera. Elevii unei clase a III-a au realizat tablouri pe care le scot la licitație pentru a strânge banii necesari unei excursii

Taaa daaaam! LICITAȚIA este gata să înceapă! Sau… ce se întâmplă atunci când copiii își iau călătoria de învățare în propriile mâini. La începutul anului școlar, elevii clasei a III-a și-au pus o intenție ambițioasă – să meargă în prima lor excursie. Am învățat tare multe de atunci, am avut oportunități minunate de călătorie mult mai devreme decât ne așteptam, însă fiind o clasă determinată și muncitoare, cu spirit de antreprenor, copiii s-au gândit că pot organiza ei singuri excursia mult visată. Așadar s-au pus pe treabă.

Am gândit împreună bugetul, opțiuni de locații și obiective turistice, un întreg plan de călătorie care ușor, ușor s-a transformat într-o lecție importantă de educație financiară. Pentru a adăuga la suma necesară excursiei, copiii au gândit tot felul de proiecte prin care să câștige bănuți, o competență de antreprenoriat atât de valoroasă pentru lumea în care trăim. Acest proiect i-a învățat pe elevi că pentru a realiza un produs spre vânzare, inițial este nevoie de un fond de investiții, astfel că fondurile strânse din colinde și mărțișoare au mers către materialele necesare pentru realizarea unor tablouri în care s-a pus tare multă răbdare și iubire.

Materialele sunt simple, majoritatea din natură și la îndemâna oricui, însă puse împreună spun o poveste, povestea lor cu visul de a merge în excursie. Așadar, vă invităm în povestea noastră pentru a sprijini curajul, munca și spiritul de antreprenoriat.

Pentru fiecare tablou licitația începe de la 50 Ron, urmând să se liciteze în comentarii din 20 în 20 Ron. Licitația va dura 48h. Pentru mai multe detalii și pentru a ne organiza cu livrarea tabloului dumneavoastră, vă aștept în privat!

Teach for Romania #copiiiprindaripi #educațiefinanciară

Sursa text și foto: Facebook/Iga Oana Diana (învățătoare la Școala Gimnazială Nr.1 Mera – n.r.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?