VIDEO și FOTO: Gemenii Ariton alături de alți tineri din Vrancea au lansat EdYOUaction, un proiect educațional și de implicare civică

0
1196

Miercuri, în sala de festivități a Colegiului Național „Unirea‟ Focșani, a avut loc conferința de lansare a proiectului educațional și de implicare civică EdYOUaction. Șapte tineri din Vrancea, sprijiniți în demersul lor de Asociația PropatriaVOX, a cărui președinte este Mioara Moraru, au decis că este momentul ca vocea lor să fie auzită în comunitate. „Ideea acestui proiect a apărut la începutul anului. Ne-am apucat să-l scriem în iarnă și l-am depus la Corpul European de Solidaritate la începutul primăverii. Grupul de inițiativă este alcătuit din gemenii Alexandru și Adrian Ariton, Ștefan Lazăr, Beatrice Racovițeanu, Ana Hornea și Denisa Porumboiu. Scopul acestui proiet este acela de a încuraja tinerii să se implice cât mai mult în comunitate, să aibă curajul să-și susțină ideile și să propună proiecte pentru comunitate‟, spune Teodora Mirică, absolventă a CNU Focșani și coordonatoarea proiectului EdYOUaction.

Proiectul, finanțat de Corpul European de Solidaritate, va dura 12 luni și va conține „cinci ateliere de instruire în domenii de interes major pentru tineri, în momentul de față: editare foto-video, grafică, marketing și PR, jurnalism și educație financiară‟. Atelierele se vor desfășura pe perioada verii în diferite locații din Focșani, iar după ce cei aproximativ 50 de tineri cu vârste cuprinse între 14-25 de ani (grupul țintă) vor fi inițiați în aceste domenii, alături de echipa EdYOUaction vor ajuta la organizarea celei de-a treia ediții a festivalului de muzică clasică „Classic for Teens”, care se va desfășura la Focșani în luna septembrie.

Schimbarea vine de la noi!

Rând pe rând, în cadrul conferinței, membrii grupului de inițiativă le-au vorbit celor prezenți la eveniment despre motivul pentru care s-au implicat în acest proiect. Ceea ce l-a motivat pe Alexandru Ariton, proaspăt absolvent al CNU Focșani și viitor student la Universitatea Politehnică din București, să facă parte din acest proiect, este dorința de a creea „noi oportunități pentru elevii de pretutindeni. Vreau ca ei să poată învăța ceea ce-și doresc cu adevărat‟. Fratele lui geamăn, Adrian Ariton, absolvent al CNU Focșani și viitor student la Politehnică, spune că s-a implicat în acest proiect „deoarece vreau să ajut tinerii de pretutindeni să învețe altfel și în alt mod decât se învață la școală pe departamenmtul IT, pentru că este nevoie de foarte multe resurse pe departamentul IT în acest oraș. Totodată, vreau să-i învăț cum să învețe pentru că acesta este cel mai important lucru‟.

Denisa Porumboiu este absolventă a Facultății de Sociologie și Asistență Socială și în prezent este studentă la Master în cadrul aceleiași facultăți. Tânăra se va ocupa de „identitatea vizuală a acestui proiect. Am dorit să mă implic pentru că sunt de părere că educația, cultura și egalitatea dintre oameni sunt cei mai importanți factori care stau la baza unei societăți, astfel trebuie să creăm oportunități pentru tineri, să fim alături de ei și să le arătăm că putem fi un tot‟. Proaspăt absolvent al CNU Focșani și viitor student în cadrul Politehnicii, Ștefan Lazăr s-a alăturat acestui proiect „pentru că vreau să ajut tinerele talente să se dezvolte în cât mai multe domenii și să se descopere pe ei înșiși‟.

Ana Hornea, de la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret‟ Focșani, spune că s-a implicat pentru că în cei 12 ani de voluntariat a înțeles că „prin implicare civică putem face o schimbare. O să mă ocup de partea de resurse umane. O să coordonez oamenii care-și doresc să facă o schimbare, să se implice pe partea de comunicare și de relaționare cu oamenii‟.

Mioara Moraru, președintele Asociației Pro PatriaVOX, spune că le-a cunoscut pe Teodora Mirică și Ana Hornea în urmă cu 3 ani, când a adus conceptul festivalului de muzică clasică „Classic for Teens‟ la Focșani, orașul natal pe care nu-l mai văzuse de 20 de ani. „De trei ani de zile, asociația Pro Patria a venit în România și a renăscut într-o altă formă, și anume această asociație Pro PatriaVOX. De 3 ani suntem organizatorii unui festival de muzică clasică «Clasic for Teens», unde acești tineri vor avea ocazia să experimenteze în teren ceea ce vor învăța în cadrul workshop-urilor și atelierelor pe care le vor urma pe parcursul proiectului EdYOUaction. Pentru mine a fost o revelație acum 3 ani când am venit aici cu «Classic for Teens» pentru că am reușit să le întâlnesc pe Teodora și Ana, doi copii minunați care au reușit să fie locomotivele acestui grup de voluntari. Dacă la prima ediție a festivalului de muzică au reușit să adune 30 de voluntari care au contribuit la realizarea fetivalului, anul următor, au reușit să adune 70 de voluntari, deci e clar că tinerii au nevoie de schimbări, au nevoie să se manifeste și vor să-și exprime ideile. Anul acesta, acești tineri care se vor implica în proiectul EdYOUaction, vor putea fi coordonatorii părții logistice a «Clasic for Teens»‟, a precizat Mioara Moraru.

Profesoara de limbă engleză Alina Mirică a explicat, la rândul ei, de ce s-a implicat în proiectul EdYOUaction: „De mai bine de 10 ani, activez în paralel și în zona privată a educației, fiind implicată în mai multe proiecte de formare: fie formare profesională pentru colegii mei profesori, fie cursuri de parenting, fie cursuri de tip workshop. De ce sunt astăzi aici? Din același motiv pentru care sunt prezentă în viața mea. Fac parte din acea categorie de români care nu doar se vaită, ci și fac lucruri. Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să facem lucruri! Schimbarea va pleca întotdeauna de jos în sus, de la noi, pentru că noi ne cunoaștem nevoile, știm ce trebuie să punem la formarea noastră și chiar suntem capabili să facem lucrul acesta‟.

Prezent la conferință, Marian Spînu, patronul companiei DEEP SERV și fondatorul Asociației „The Gentlemen Bikers‟, a vorbit cu emoție despre frumoasa colaborare pe care o are cu CNU Focșani, mai ales că, la rândul său, este absolventul acestui colegiu.Sunt o persoană foarte activă în a sprijini toate acțiunile Colegiului Național «Unirea» Focșani atât din punct de vedere financiar, și nu numai. De asemenea, sunt alături de voi ori de câte ori sunt solicitat. Sunt anteprenor de 22 de ani, conduc o companie care este în top 3 la nivel național în domeniul de activitate având peste 1.200 de angajați.

Experiența acumulată de-a lungul timpului m-a ajutat să înțeleg că trebuie să împărtășesc și celorlați ceea ce am acumulat în cei 22 de ani de activitate; drept pentru care am grupuri de copii în zona de antreprenoriat și le ofer mentorat, fac ori de câte ori sunt invitat mentorat vocațional. Mă ofer voluntar în acest proiect, EdYOUaction, în zona de antreprenoriat. Pot antrena și alți antreprenori. Nu întâmplător fac parte și sunt fondatorul «The Gentlemen Bikers», unde suntem o echipă de antreprenori, medici, ofițeri ș.a.m.d. Suntem oameni de calitate care vă pot oferi sprijin în zona vocațională. Pentru mine este extrem de importantă această inițitivă pentru că societatea civilă nu ne oferă foarte multe oportunități, iar ceea ce faceți este de nota 10 și sunt alături de voi din orice punct de vedere‟, a spus Marian Spînu.

Proiectul EdYOUaction este finanțat de Corpul European de Solidaritate și este realizat cu susținerea Asociației PropatriaVOX, de către grupul de inițiativă format din: Teodora Mirică, coordonatorul proiectului, Ștefan Lazăr, responsabil financiar, Alexandru și Adrian Ariton, coordonatorii departamentului tehnic, absolvenți ai Colegiului Național „Unirea”, Ana Hornea, coordonator departament HR, absolventă a Colegiului Național „Spiru Haret”, Denisa Porumboiu, studentă la Masterul de Studii de Securitate, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din București și Beatrice Racovițeanu, coordonatorul departamentului social-media, studentă la Facultatea de Litere din București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here