Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Au început lucrările de proiectare pentru sensul giratoriu din zona „Cerdac”, la intersecția DN2 cu DJ 205R

De la învestirea în funcție și conform angajamentului privind implicarea sa, Prefectul Județului Nicușor Halici a întreprins o serie de demersuri pentru înființarea unui sens giratoriu în zona „Cerdac”. Zona, situată la intersecția DN2 cu DJ 205R, a fost propusă pentru amenajare din cauza accidentelor cumplite de circulație care au avut loc aici de-a lungul timpului, lucrarea fiind inclusă în lista principală de proiecte care vor fi realizate prin intermediul unui împrumut extern. Dar, după cum se știe, etapele de contractare și de execuție sunt de durată, de aceea era necesară adoptarea unei soluții imediate, adică amenajarea unui sens giratoriu provizoriu.
➡️Un pas important a fost făcut astăzi, când au demarat activitățile în teren pentru lucrările de proiectare pentru acest sens giratoriu provizoriu, și sperăm ca eforturile tuturor instituțiilor implicate în procesul de amenajare să aibă efectul scontat: limitarea numărului de accidente în zonă. Este nevoie însă ca și participanții la trafic să fie conștienți de riscurile la care se supun și să fie prudenți, pentru că viața este pe primul loc. Din datele Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, în zona „Cerdac” au avut loc 9 accidente de circulație, cu un bilanț negru: o persoană și-a pierdut viața, 4 au fost rănite grav, iar alte 14 au fost rănite ușor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?