Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

BestJobs introduce o etichetă specială pentru locuri de muncă unde pot aplica refugiaţii ucraineni

Platforma de recrutare BestJobs sprijină integrarea socială a refugiaţilor din Ucraina şi introduce o etichetă specială „Ukrainian friendly job‟, astfel încât companiile care doresc să angajeze cetăţeni ucraineni să poată marca poziţiile potrivite pentru aceşti candidaţi direct în platformă, pentru o identificare mai uşoară, se arată într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES. În plus, candidaţii ucraineni vor găsi pe platforma de recrutare online un filtru de căutare a acelor joburi marcate astfel, pentru a le facilita aplicarea. De asemenea, ei pot suna la numărul (+40) 31 710 4230, unde vor primi suport în limba engleză pentru identificarea joburilor potrivite şi pentru asistenţă în procesul de recrutare.

În ultimele zile, zeci de mii de cetăţeni ucraineni şi-au părăsit casele şi joburile şi au intrat pe teritoriul României în încercarea de a se proteja de conflictul militar din ţara lor.Conform OUG 25/2014, cetăţenii ucraineni se pot angaja pe teritoriul ţării noastre şi nu necesită aviz de angajare pentru o perioadă de 9 luni dintr-un an calendaristic, timp în care pot înainta demersurile legale pentru a dobândi statutul de refugiat, prin care pot beneficia de acces la asigurări sociale şi de sănătate. „Războiul este o tragedie de care niciunul dintre noi nu bănuia că va fi atât de aproape pe parcursul vieţii sale şi pentru care nimeni nu a fost pregătit. Şi totuşi, mai ales în ultimii ani, cu toţii am învăţat să ne adaptăm rapid la diverse crize şi, mai ales, să găsim soluţii‟, spune Andrei Frunză, CEO BestJobs.Chiar dacă eticheta „Ukrainian friendly job‟ îi va ajuta pe cetăţenii ucraineni aflaţi pe teritoriul României să identifice mai uşor oportunităţile potrivite lor, din prisma deschiderii angajatorilor, aceştia pot aplica la toate joburile disponibile pe BestJobs, dacă au profilul completat pe platformă, în care să menţioneze abilităţile pe care le au, specializările şi experienţa, toate aceste criterii fiindu-le utile în etapa aplicării.

Începând de astăzi, BestJobs conectează companiile deschise să ofere locuri de muncă refugiaţilor din Ucraina cu aceia dintre ei aflaţi în căutarea unei surse stabile de venit, acum sau oricând în viitor. Deoarece dorim să venim în ajutorul cetăţenilor dislocaţi din mediile lor aşa cum ştim şi putem mai bine în aceste momente fără precedent, am lansat această iniţiativă menită să ofere acestor oameni un sprijin sustenabil şi o siguranţă pe plan financiar. Ne bucurăm să vedem că angajatorii au fost receptivi şi au început să folosească eticheta în platformă, astfel că cetăţenii ucraineni pot găsi deja opţiuni pentru ei‟, continuă Andrei Frunză. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?