Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Panciu. Canalizarea din Satu Nou refulează la fiecare ploaie mai puternică. „Mirosul de fecale nu poate fi descris în cuvinte”

Locuitorii cartierului Satul Nou din Panciu le solicită autorităților să rezolve problemele legate de canalizare care apar la fiecare ploaie mai puternică. Ultimele necazuri au apărut săptămâna trecută, când oamenii spun că apele menajere au refulat din nou din cauza precipitațiilor. Oamenii spun că au reclamat această problemă la Primărie însă necazurile au reapărut după ploile din ultima perioadă. „Sunt cetățean al orașului Panciu, cartier Satul Nou și vă scriu cu rugămintea de a aduce în vederea opiniei publice situația dezastruoasă prin care trecem noi, ca locuitori ai străzii Progresului. Avem speranța că prin intermediul ziarului dumneavoastră, problema noastră se va face auzită, astfel încât cineva să se sesizeze și să ne salveze și pe noi din mizeria care iese din canalizare, pe care trebuie să o suportăm de fiecare dată când plouă. Credeți-mă, m-am săturat de atâta infecție și dejecții. De aproximativ 3 ani suntem nevoiți să suportăm acest chin, la primărie am sesizat de nenumărate ori această situație dar în afară de amânări, nu s-a întâmplat nimic. Din păcate, nu am găsit un răspuns care să ne lămurească, nici din partea C.U.P.. Mirosul de fecale nu poate fi descris în cuvinte, deși spăl curtea de fiecare dată cu clor. Tuturor ne este teamă de infecții, nu vrem să ne îmbolnăvim!

În urma unor postări pe pagina „Împreună pentru Panciu” de pe facebook de la sfârșitul lunii august, unde s-a dezbătut dezastrul în care ne aflăm, domnul primar ne-a oferit sprijinul. S-a deplasat în teren a doua zi, împreună cu directorul de la C.U.P Panciu după cum a spus dânsul, și a comunicat atunci că s-au găsit soluții de rezolvare, pentru care dânsul are speranță. Noi muncim, nu am avut când să vedem dacă s-a intervenit cu adevărat, dar ne-am pus întreaga bază în vorbele dumnealui. Norocul nostru, dacă îl putem numi așa, este că am avut parte de o toamnă secetoasă și așa am avut și noi ocazia să respirăm un pic de aer curat. Dar acum, când au început din nou ploile, apele menajere refulează din nou, coșmarul nostru este neschimbat. Păncenii spun că situația este asemănătoare și pe varianta orașului, deci nu suntem un caz izolat. Vă rog din suflet să ne ajutați, ca să ne putem salva sănătatea care acum se află în pericol, este mesajul transmis de un cititor la redacție.

Pe pagina de facebook – Împreună pentru Panciu, a fost postat marți, 14 decembrie, un video și următorul text: „Disperarea cetățenilor din Satu Nou este fără sfârșit. Revenim la subiectul din vară, unde edilul nostru a promis cetățenilor că va rezolva situația și că îi sprijină pe oameni. Din păcate am ajuns și la finele anului și în prag de sărbători, oamenii se confruntă cu aceeași problemă, dejecții pe asfalt și în gospodăriile proprii la fiecare ploaie. Oare cu ce au greșit să suporte acest “confort” în anul 2021 și cu siguranță și în 2022?”.

În ciuda apelurilor telefonice repetate, primarul Nicolai Mărăscu nu a răspuns. Așteptăm totuși lămuriri, iar păncenii așteaptă soluții.

În schimb, am vorbit cu conducerea operatorului regional CUP Focșani, care spune că problema din zona cartierului Satu Nou nu este cauzată de sistemul de canalizare, ci de lipsa unui sistem de evacuare a apelor pluviale. Practic, din cauza lipsei unui sistem de preluare a apelor de ploaie, apa ajunge în rețeaua de canalizare care nu a fost construită pentru a prelua apele pluviale. O problemă care poate fi rezolvată de autoritățile locale. „Rețeaua de canalizare nu are nicio problemă în zona mențională, ca dovadă că problemele apar numai în urma unor ploi puternice. Nu este un sistem de preluare a apelor pluviale care intră în sistemul de canalizare, mai sunt și unii cetățeni care ridică capacele astfel încât să se scurgă mai repede și apar aceste probleme. În acea zonă trebuie realizat un sistem de preluare a apelor pluviale, trebuie curățate șanțurile de preluare a apelor”, a explicat directorul CUP Focșani, Gheorghe Vasilescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?