Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

FOTO: Șah – Campionatul Național de șah pe echipe de seniori, Divizia B

În perioada 19 – 25 noiembrie s-au desfășurat meciuri din rundele 6 și 7 din cadrul concursul de șah clasic „Campionatul Național de șah pe echipe de seniori – Divizia B”, competiție majoră organizată de Federația Română de Șah și în care o echipă este alcătuită din 4 jucători titulari care concurează în runda respectivă, rezultatele fiind omologate la Federația Română de Șah și la Federația Internațională de Șah (FIDE).

Seria a VIII-a, în care evoluează și două echipe din Vrancea, este formată în total din următoarele 8 echipe: CSM Focșani 2007, CS Olimp Șah Focșani, ACS Smart Galați, CSM Galați, CS Minerva Brăila, Clubul de Șah Diana Galați, CSȘah Club Galați și CS Micul Prinț Brăila. Echipa CSM Focșani 2007 participă la acest CN de șah pe echipe de seniori – divizia B, la fiecare rundă, cu un lot format 100% din juniori U16, U14 sau U12 formați pe plan local în Vrancea la CSM Focșani 2007.

Denis-Ionuț Pilă și Adelin-Ștefan Dăscălescu (juniori legitimați pe CSM Focșani 2007) au fost dublu legitimați și la echipa CS Olimp Șah Focșani pentru a da posibilitatea a cât mai multor șahiști juniori de la CSM Focșani 2007 să participe la competiții de șah cât mai puternice.

Campionatul Național de șah pe echipe de seniori – Divizia B – runda 6

La Galați, în runda a VI-a, echipa CSM Focșani2007 a jucat cu Clubul de Șah Diana Galați, scorul meciului fiind de 2 – 2, iar componenții echipei  CSM Focșani 2007 au obținut următoarele rezultate individuale: Sebastian-Ștefan Ciobanu, junior U16 (rating FIDE de 1505) a făcut remiză la masa 1 cu Vlad-Andrei Rădulescu (rating FIDE de 1629); Cristian-Eduard Șimon, junior U16 (rating FIDE de 1359) a făcut remiză la masa 2 cu Constantin Călinoiu (rating FIDE de 1420); David-Mihai Andrei, junior U12 (rating FIDE de 1129) a făcut remiză la masa 3 cu Eduard-Andrei Toma (rating FIDE de 1270); Patric-Andrei Făcîlă, junior U10 și rating FIDE de 1092) a făcut remiză la masa 4 cu Gheorghe Stângă (rating FIDE de 1023).

Meciul dintre CS Șah Club Galați și CS Micul Prinț Brăila, din aceeași rundă a competiției din seria a VIII-a, s-a amânat pentru o data ulterioară.

Campionatul Național de șah pe echipe de seniori – Divizia B – runda 7

La Focșani, în runda a VII-a, echipa CS Olimp Șah Focșani a jucat cu Clubul de Șah Diana Galați, iar componenții echipei  CS Olimp Șah Focșani au obținut următoarele rezultate individuale: Mihai Strîmbu (rating FIDE de 2157) a făcut remiză la masa 1 cu Florin-Cornel Teodorescu (rating FIDE de 2148); Vasile Crișan (rating FIDE de 1317) a făcut remiză la masa 2 cu Constantin Călinoiu (rating FIDE de 1420); Denis-Ionuț Pilă. junior U12, dublu legitimat și pe CSM Focșani 2007 (rating FIDE de 1177) a făcut remiză la masa 3 cu Eduard-Andrei Toma (rating FIDE de 1270); Elena Lupu, junioară U12, (rating FIDE de 1042) a făcut remiză la masa 4 cu Gheorghe Stângă (rating FIDE de 1023).

Tot la Focșani, în runda a VII-a, echipa CSM Focșani 2007 a jucat cu echipa ACS Smart Galați, scorul meciului fiind de 0,5–3,5, iar componenții echipei  CSM Focșani 2007 au obținut următoarele rezultate individuale: Sebastian-Ștefan Ciobanu, junior U16 (rating FIDE de 1505) a pierdut la masa 1 cu Robert-Daniel Pisu (rating FIDE de 2223); Cristian-Eduard Șimon, junior U16 (rating FIDE de 1359) a pierdut la masa 2 cu Vlad-Ciprian Constandache (rating FIDE de 1834); David-Mihai Andrei, junior U12 (rating FIDE de 1129) a făcut remiză la masa 3 cu Gheorghe Racoviță (rating FIDE de 1765); Patric-Andrei Făcîlă, junior U10 și rating FIDE de 1092) a pierdut la masa 4 cu Sebastian Țăran (rating FIDE de 1477).

La Brăila, în aceeași rundă a competiției din seria a VIII-a, echipa CS Minerva Brăila a jucat cu CS Micul Prinț Brăila câștigând cu scorul general de 4-0, iar meciul dintre CSM Galați și CS Șah Club Galați, s-a amânat pentru o data ulterioară.

După disputarea acestor meciuri clasamentul este următorul: Loc I – CS Minerva Brăila cu 13 puncte, Loc II – ACS Smart Galați cu 11 puncte, Loc III – Clubul de Șah Diana Galați cu 8 puncte, Loc IV – CSM Galați cu 8 puncte, Loc V – CSM Focșani 2007 cu 7 puncte, Locurile VI, VII și VIII fiind ocupate în ordine de CS Olimp Șah Focșani, CS Micul Prinț Brăila, și CS Șah Club Galați.

Mihai STRÎMBU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?