Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

GALERIE FOTO: Proiect transnațional „Ursulețul de pluș” la școlile Homocea și Sîngerei, Republica Moldova

Școala Homocea din județul Vrancea derulează proiectul transanațional „Ursulețul de pluș”, schimb de experiență între două unități de învățământ respectiv Homocea din România și Sîngerei din Republica Moldova. Conform datelor prezentate de coordonatoarele acestui proiect, „Suntem departe, dar uniți!”, educaţia nu are limite, educaţia nu are frontiere și ce e mai important e că educaţia uneşte. Și au demonstrat-o copiii din două instituţii din Homocea, Vrancea – România şi Sîngerei, Republica Moldova în cadrul proiectului transnațional „Ursulețul de pluș”, lansat de MECC. Astfel s-a reușit să se realizeze un parteneriat eficient între IET Grădiniţa nr.6 din Sîngerei, Republica Moldova şi Școala Gimnazială Homocea, având ca şi coordonatori pe Mihaela Şerban și Maricica Radu, profesori pentru învățământul primar și profesor metodist Natalia Misac.

Coordonatoarele proiectului au precizat faptul că zilele trecute, având un tablou de toamnă autentică, au reușit în ciuda pandemiei, să ajungă în oraşul Sîngerei din Republica Moldova unde a avut loc diseminarea proiectului. Au participat la acest eveniment primarul Petrea Vasile, viceprimarul Radu Vasile, primarul Covaliov Arcadie, directorul Iacob Maura, managerul Patraș Elena, director interimar DE Călin Mariana, specialist principal – metodist DE Nicov Larisa, iar vizita s-a oficializat prin semnarea protocolului de continuitate a proiectului. „Am fost încântate că am reuşit să ne implicăm în derularea acestui proiect amplu, un proiect benefic pentru ambele părţi, în derularea procesului instuctiv-educativ. Activităţile desfăşurate în decursul unui an de zile, i-au implicat pe cei mici cât şi pe părinţii acestora. Interacţionarea din online a fost concretizată prin expoziţii, proiecte tematice şi caritabile. Am reuşit şi demonstrat că putem lega prietenii şi dincolo de graniţe. Mulţumim pentru facilitarea diseminării proiectului, autorităţilor locale, primarului Petrea Vasile şi viceprimarului Radu Vasile cât şi primarului oraşului Sîngerei din Republica Moldova, Arcadie Covaliov pentru găzduire. Am finalizat un proiect, dar nu am pus punct…prietenia va continua pe meleagurile vrâncene”, au declarat coordonatoarele proiectului, Mihaela Şerban și Maricica Radu. „Mă bucur că am reuşit să particip, atât în desfăşurarea, cât şi în diseminarea acestui proiect, la fraţii noştri de peste Prut. Mulţumesc doamnelor coordonatoare care au atras acest proiect la noi în comunitate, ce a creat legături şi punţi de prietenie şi colaborare”, a spus primarul comunei Homocea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?