Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Germania: O femeie a fost condamnată la închisoare pe viaţă după ce şi-a ucis 5 copii

O femeie din oraşul Solingen în vestul Germaniei a fost condamnată joi la închisoare pe viaţă după ce a fost găsită vinovată de uciderea a cinci dintre cei şase copii ai săi, toţi cu vârste cuprinse între unu şi opt ani, relatează DPA şi France Presse. Tribunalul din oraşul Wuppertal (vest) a recunoscut „circumstanţe agravante‟ şi a condamnat-o pe femeie, în vârstă de 28 de ani, la cea mai grea pedeapsă în Germania. Acest lucru exclude practic eliberarea ei înainte de cel puţin 15 ani. Potrivit rechizitoriului, drama a avut loc pe 3 septembrie 2020, în apartamentul familiei din Solingen, lângă Wuppertal. Femeia a pus ceva în băutura copiilor ei în timpul micului dejun pentru ca ei să adoarmă. Fiul cel mare al femeii a supravieţuit acţiunilor mamei sale, nefiind acasă. În timpul procesului, acuzarea a susţinut că ea a sedat mai întâi copiii şi apoi i-a înecat sau i-a sufocat pe rând.

Poliţiştii anchetatori cred că văzând o fotografie a soţului ei cu o nouă parteneră a fost incidentul ce a motivat crima care a şocat Germania. Apoi ea i-a trimis un mesaj că nu-i va mai vedea pe copii din nou. Judecătorul la rândul său a urmat pe deplin teza parchetului, potrivit căreia acuzata Christiane K. şi-ar fi ucis copiii mai ales din „decepţie, furie şi disperare‟. Lumea ei s-a prăbuşit după ce a descoperit o fotografie a soţului său – de care era despărţită de un an – împreună cu noua sa parteneră.Viaţa ei s-a schimbat dramatic în acel moment‟, a declarat preşedintele tribunalului Jochen Kötter. „Ea nu a putut să suporte‟ şi a vrut să-şi pedepsească soţul, a adăugat el. Corpurile copiilor au fost descoperite în paturile lor la 3 septembrie anul trecut. Femeia a insistat că un intrus a pătruns în casa ei, a legat-o şi a forţat-o să trimită mesaje chat înainte de uciderea copiilor. Experţi psihiatri nu au găsit nicio dovadă a unei boli mintale grave. Apărarea a cerut eliberarea pe motiv că rămân îndoieli dacă clientul său a comis crimele. Instanţa a constatat că Melina, 1 an, Leonie, 2 ani, Sophie, 3, Timo, 6 şi Luca, în vârstă de 8 ani, au fost ucişi de mama lor, care ulterior s-a aruncat în faţa unui tren în gara centrală din Dusseldorf dar a supravieţuit tentativei de suicid. Ea îşi trimisese fiul cel mare, care a supravieţuit nevătămat, la bunica sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?