Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Vrâncenii sunt așteptați la Târgul de carte din sediul Universității (fosta Prefectură Putna)

Joi, a avut loc deschiderea Târgului de Carte, ediția a XV-a, la sediul Universității (fosta Prefectură Putna), eveniment organizat de Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu”, sub egida Consiliului Județean Vrancea. La eveniment au participat președintele Cătălin Toma, vicepreședintele Ionel Cel-Mare, prof. univ. dr. Tudorel Toader (rectorul Universității ”Al. I. Cuza” din Iași), alături de managerii instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean Vrancea, oameni de cultură, cadre didactice și cititori de toate vârstele. „În calitate de președinte al Consiliului Județean, îmi doresc cu tărie deschiderea acestui județ, alintat de Dumnezeu cu de toate. Dezvoltarea nu înseamnă numai apă, stradă și canalizare, acestea sunt în zadar dacă nu avem oameni instruiți, dacă nu avem copiii alături de noi, dacă nu suntem parteneri. Vrâncenii merită o educație de calitate și au nevoie de carte. Dacă ai carte, ai parte!”, a transmis Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Târgul de Carte are loc în perioada 30 septembrie – 3 octombrie 2021, între orele 9.00 – 20.00, în sediul Universității (fosta Prefectură Putna). Sunt prezente mai multe edituri locale și naționale, care pun la dispoziția iubitorilor de lectură noutățile editoriale ale acestui an. În cele patru zile de Târg de carte, avem onoarea să fim gazdele unor invitați de marcă, personalități cunoscute ale culturii române: actrița Maia Morgenstern, scriitorul Varujan Vosganian, istoricul și criticul literar, prof.univ.dr. Ioan Adam, prof.univ.dr., jurnalista Georgeta Adam, poetul Liviu Ioan Stoiciu, scriitoarea Doina Popa, scriitoarea pentru copii Victoria Furcoiu, alături de numeroși scriitori vrânceni și de distinși reprezentanți de instituții culturale și asociații literare din Țara Vrancei. Vă așteptăm!

Sursa text și foto: Facebook/Consiliul Județean Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?