Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

59 de firme înființate prin proiectul CCIA Vrancea „Antreprenoriat – Soluție durabilă pentru ocupare”

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea a finalizat proiectul „Antreprenoriat – Soluție durabilă pentru ocupare”. Finanțat din fonduri europene, proiectul a avut ca obiectiv dezvoltarea antreprenoriatului în Regiunea Sud-Est prin îmbunătățirea competențelor și abilităților antreprenoriale, sprijinirea înființării și dezvoltării de noi firme. Au fost create 59 de firme, care au beneficiat de ajutorul din schema de minimis și unde au fost angajate 163 de persoane. Celelalate rezultate ale proiectului sunt crearea și administrarea unui website, derularea unei campanii de promovare a antreprenoriatului din perspectiva durabilității, egalității de șanse, inovării sociale, organizare a 6 seminarii cu tema „Valorificarea superioară a resurselor locale prin dezvoltarea antreprenoriatului”, realizarea unei rețele de colaborare pentru susținerea grupului țintă și a oricăror alte persoane interesate privind înființarea și dezvoltarea antreprenoriatului, dobândirea competențelor antreprenoriale de 366 de persoane, care au și elaborat planuri de afaceri. Proiectul a fost derulat în parteneriat cu Camera de Comert, Industrie și Agricultură Galați și Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanta. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toți, Prioritatea de investiții – 8iii: Activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare. Conferința de închidere a proiectului este programată pentru marți, 21 septembrie, la sediul Camerei de Comerț Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?