Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Filme românești și muzică folk, la Adjud

Primarul Florin Nechifor a anunțat că revine „Caravana Filmului Românesc” în municipiul Adjud. „M-a bucurat faptul că un număr neașteptat de mare de adjudeni au participat la prima ediție a maratonului cinematografic ”Caravana Filmului Românesc – Cartea și Filmul/ Capodopere ale cinematografiei naționale” organizat de Primăria Municipiului Adjud! Acest lucru mă face să cred că a doua ediție, ce va avea loc între 29 și 31 iulie, va fi mai mult decât binevenită! Cel mai mult m-a încântat prezența într-un procent copleșitor a copiilor și adolescenților, ceea ce îmi confirmă bănuiala că este o prejudecată faptul că tinerii din ziua de azi stau doar pe telefon și tabletă! Trebuie doar să le oferim alternative de petrecere a timpului liber! Fiind unul dintre instrumentele complexe de cunoaștere, cinematografia vine în sprijinul educării celor mai tineri dintre noi oferindu-le șansa aruncării unei priviri atât către exteriorul lor – pentru descoperirea lumii și a varietății caracterelor umane, cât și către sine – pentru cunoașterea propriilor emoții și opinii.

Doresc să mulțumesc pentru buna colaborare distinsei doamne Roxana Bușu și colegilor acesteia din Asociația CineCultura! De asemenea, aprecierile mele se îndreaptă către domnul Ion Catană, director al Casei de Cultură ”Tudor Vornicu”, precum și către reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, ai Poliției Municipiului Adjud și cei ai Stației de Salvare!

Nu în ultimul rând, pentru spiritul civic manifestat, doresc să le mulțumesc adjudenilor care, după terminarea proiecțiilor, în drumul lor către ieșirea de pe stadion, au strâns pet-urile și ambalajele lăsate pe gazon de unii concetățeni ai noștri!”, se arată într-o postare pe pagina de facebook a primarului Florin Nechifor.

Conform Primăriei Adjud, spectatorii vor putea urmări, pe Stadionul Municipal: ”Cuibul de Viespi” – joi, 29 iulie, ora 21:00; ”Astă seară dansăm în familie” – vineri, 30 iulie, ora 21:00; ”Dumbrava minunată” – sâmbătă, 31 iulie, ora 21:00. „Evenimentul ”Caravana Filmului Românesc – Capodopere ale Cinematografiei Naționale” este organizat de Primăria Municipiului Adjud în colaborare cu Casa de Cultură ”Tudor Vornicu” și Asociația CineCultura.””, precizează sursa citată.

Și tot la Adjud, sâmbătă, 31 iulie, începând cu ora 18:00, va avea loc în Piațeta ”Ion Dichiseanu” – ”Seara sufletului tău”, un spectacol de muzică folk organizat de Primăria Municipiului Adjud și Casa de Cultură ”Tudor Vornicu” după un concept al cantautorului adjudean Virgil Gospodaru. „Susținut de cântăreți consacrați pe scena națională a folkului dar și de voci cunoscute ale comunității noastre, evenimentul este o ocazie de a vă detașa, preț de câteva ore, de tumultul vieții cotidiene”, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?