Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Șoferi beți sau fără permis, prinși în trafic de polițiștii din Vrancea

Infracțiuni la regimul rutier constatate de polițiștii vrânceni

La data de 8 iulie, ora 06:47, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Vidra au  oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 2D, sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat rezultatul de 0,61 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Totodată, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cursul zilei de ieri, 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliției Rurală Gugești au depistat un bărbat de 29 de ani, din comuna Tâmboești, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitatea de domiciliu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii au întocmit dosare penale și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul  sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Buletin de presă al IPJ Vrancea, 9 iulie 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?