Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Concurs de proiecte pentru femeile cineast lansat, luni, de ARFC

Asociaţia Română a Femeilor în Cinema (ARFC) a lansat, luni, Concursul „Rezidenţa FemArt‟ pentru selecţia a cinci proiecte de lungmetraj propuse de cineastele din România aflate la început de carieră. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, concursul se adresează tuturor absolventelor unei facultăţi de film de naţionalitate română sau cu rezidenţa în România – scenariste, regizoare sau producătoare – care au scris, realizat sau produs până în prezent cel puţin un film de scurtmetraj şi se află în stadiul de dezvoltare cu primul sau al doilea film de lungmetraj. Înscrierile se fac prin depunerea unui dosar online pe website-ul organizaţiei ARFC, iar termenul limită este 30 iunie. Tematica „Rezidenţei FemArt 2021‟ urmăreşte promovarea filmelor care propun forme novatoare sau aparţin genului fantastic şi reprezintă un prim demers în iniţierea unei platforme pentru dezvoltarea formală a genurilor şi limbajului cinematografic. O altă condiţie pentru participarea la concursul de proiecte este ca, în momentul aplicaţiei, candidatele să depună un draft de scenariu sau un treatment de minimum 12 pagini pentru lungmetrajul propus, precizează AFRC.

Criteriile de jurizare a proiectelor sunt calitatea aplicaţiei evaluată prin analiza filmului/filmelor realizate anterior, importanţa temei pentru contemporaneitate, originalitatea subiectului, potenţialul artistic, dar şi scenariul, care ar trebui să ofere premisele unui film personal, de autor. În luna august, în urma analizării tuturor proiectelor primite, juriul va desemna cinci finaliste care vor lua parte la o săptămână intensivă de lucru pentru dezvoltarea proiectului pe care l-au trimis în concurs. „Rezidenţa FemArt 2021‟ se va desfăşura în perioada 4 – 9 octombrie la Bucureşti şi va include sesiuni de training şi mentorat cu specialişti din cinematografia românească şi internaţională, dar şi o serie de evenimente conexe, precum proiecţii de film, masterclass-uri şi ateliere de pitching. La finalul acestei perioade, vor fi acordate trei premii: o bursă în valoare de 1.750 de euro, o bursă de tip consultanţă de scenariu şi una de participare la o platformă internaţională de coproducţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?