Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Cluburi de Istorie şi Geografie la Biblioteca Județeană

Consiliul Judeţean Vrancea şi Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea invită profesorii de istorie şi geografie şi elevii vrânceni să se implice în proiectul educaţional Identitate, valori naţionale şi locale, care se derulează, începând din luna februarie, la Sala de Lectură a Bibliotecii, sub forma unor cluburi de Istorie şi Geografie – locală şi a României. În cadrul acestor cluburi, tinerii, îndrumaţi de către profesori prin metode non-formale de educaţie, descifrează enigme ale istoriei şi geografiei, desluşind importanţa acestor discipline în cultura şi destinul neamului românesc, descoperă locuri şi personalităţi semnificative ale Vrancei, cultivând memoria şi identitatea locală. Prin intermediul acestui proiect, ne propunem să reiterăm importanţa identităţii naţionale şi locale, amintind generaţiei tinere realitatea că identitatea şi dezvoltarea armonioasă a personalităţii omului se revendică inclusiv de la patrimoniul cultural pe care l-au plămădit, adeseori cu sacrificii, înaintaşii noştri. În cadrul acestor întâlniri, tinerii sunt invitaţi să dezbată teme şi subiecte privind istoria şi geografia, locală şi a României, într-o atmosferă de respect reciproc şi interes faţă  de identitatea locală şi naţională. Invităm pe cei interesaţi, atât profesori, cât şi elevi, să ne apeleze, pentru înscrierea la cluburile de Istorie şi Geografie – locală şi a României-, la numărul de telefon 0727.571.355 (persoană de contact Adrian Ţiglea). Vă aşteptăm să ne fiţi alături!

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?