Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Fitionești. Sistem de canalizare pentru toți locuitorii comunei

Primarul comunei Fitionești, Iordache Cazacu, a anunțat ca și cel de-al doilea proiect de canalizare pentru comună, proiect conex cu sistemul deja dat în folosință, va fi finalizat în vara acestui an. Deja în acest moment se află în folosință sectorul de canalizare care funcționează gravitațional. „Am reușit ca anul trecut să finalizam lucrările la sistemul de canalizare din comuna Fitionești. Practic, în acest moment avem în funcțiune sectorul de canalizare care funcționează gravitațional, ceea ce înseamnă racordarea a aproximativ 70 la sută din gospodăriile din satele Ciolănești, Fitionești, Ghimicești, Holbănești și Mănăstioara. Anul acesta, cel mai probabil în vară, va fi dat în folosință și cel de-al doilea proiect, respectiv «Extindere rețele de canalizare în comuna Fitionești»“, a afirmat primarul Iordache Cazacu.

Acesta a explicat că pentru realizarea acestei investiții au fost implementate două proiecte: Realizare sistem de canalizare, staţie de epurare şi staţie de vacuum; „Extindere rețele de canalizare în comuna Fitionești“. Ambele proiecte au o valoare de aproximativ 23 de milioane de lei. Sistemul de canalizare va avea o lungime de 14 kilometri, o staţie de epurare şi staţie de vacuum. „Este un sistem performant care foloseşte o tehnologie pe vacuum. Practic, apele uzate sunt colectate de către staţia de vacuum, care le trimite către staţia de epurare unde vor fi procesate. Am ales această variantă deoarece cheltuielile cu mentenanţa vor fi mai mici cu 40 la sută faţă de un sistem clasic, iar consumul de energie electrică va fi mult redus. Lucrările constau în construirea a două bazine din inox cu o capacitate de 400 metri cubi, realizarea a două puțuri forate de mare adâncime, montare de regulatoare de presiune astfel încât să uniformizăm presiunea pe întreaga rețea, înlocuirea vanelor de distribuire și direcționare a coloanei, montarea a 1300 de cămine cu 1300 de apometre pentru fiecare gospodărie în parte“, a precizat Iordache Cazacu.

Acesta a adăugat că prin intermediul proiectului de investiții „Extindere rețele de canalizare în comuna Fitionești“, rețelele de canalizare au fost extinse cu aproape 6 kilometri pe toate străzile laterale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?