Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

USR și PNL s-au OPUS tuturor investițiilor propuse de primarul Misăilă pentru Focșani, dar și-au votat viceprimarii: Alexandra Tătaru și Ana Maria Dimitriu

Liberalii și useriștii din Consiliul Local Focșani au blocat toate proiectele de investiții din municipiu, fie că este vorba de proiectele cu fonduri europene sau din bugetul propriu al municipiului. Ședința de ieri a Consiliului Local a fost un spectacol de circ ieftin făcut de consilierii PNL și USR-PLUS care au urmărit doar să își aleagă proprii viceprimari. Toate promisiunile făcute focșănenilor la alegerile locale de anul trecut au fost uitate de consilierii locali PNL și USR-PLUS. Aceștia sunt preocupați să își combine un post de viceprimar, posturi prin diferitele comisii și consilii de administrație ale unităților de învățământ. Nu îi interesează să voteze proiecte prin care să le facă viața mai ușoară oamenilor din Focșani, care i-au votat să le reprezinte interesele în Consiliul Local.

Un vot care trebuia să fie o formalitate, în care Consiliul Local trebuie să stabilească sumele maxime care puteau fi cheltuite pe diferite investiții din Focșani, s-a transformat într-o discuție interminabilă în care liberalii au încercat să găsească orice scuză pentru a nu vota. Ba că nu li se prezintă stadiul lucrărilor, ba că dispar locuri de parcare, ba că primarul nu i-a chemat pe consilierii liberali la consultări despre aceste investiții. Aceasta în condițiile în care, așa cum a explicat primarul Cristi Misăilă, proiectul de hotărâre viza doar alocarea de bani, deorece programul de lucrări, lista lucrărilor au fost deja aprobate de anul trecut.

Este vorba de 28,7 milioane lei pentru continuarea lucrărilor de investiții demarate în anii anteriori; bani pentru lucrări de reabilitare și modernizare a străzilor din Focșani, realizarea pistelor de biciclete, achiziția de autobuze electrice, lucrările de reabilitare și extindere a parcurilor, reabilitarea și extinderea sistemului de iluminat public din municipiu. Un buget de 6,1 milioane lei era alocat pentru co finanțarea proiectelor din fonduri nerambursabile. Pe lista de proiecte se află „Dezvoltarea rețelei de piste dedicate circulației bicicletelor, implementarea unui sistem de bike-sharing”, „Modernizarea transportului public în municipiul Focșani”, „Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul municipiului Focșani în vederea creșterii atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale”, „Achiziție de mijloace de transport public-autobuze electrice (în parteneriat cu MDRAP)”, „Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Grădiniței nr 18”, „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din municipiul Focșani”, „Creștere eficienței energetice a blocurilor de locuințe din municipiul Focșani-etapa a II-a”, „Reabilitarea, modernizarea și extinderea Sistemului de Iluminat public -nivelul 1 de prioritate”.

O sumă de 17 milioane lei este propusă pentru al doilea lot de investiții, finanțate din fonduri proprii. În acest lot se află proiectele „Reabilitare și extindere Parc Nicolae Bălcescu”, „Reabilitare și modernizare Piațetă Teatru și Milcov”, „Lucrări de recondiționare și modernizare terenuri sport ce aparțin Liceului Sportiv și demolare gradene”, „Extindere cu 12 săli de clasă a Școlii nr 3 Focșani”, „Sală de sport multifuncțională la Grupul Școlar Auto din Focșani”.

Al treilea lot de proiecte finanțate din fonduri proprii beneficiază de o alocare de 5,6 milioane lei. Pe listă se află investițiile „Refacere infrastructură str. Ion Basgan”, „Refacere infrastructură str. Panduri”, „Reabilitare locuri de joacă existente în patrimoniul UAT Focșani”.

Liberalii s-au opus și nu a fost aprobat proiectul prin care trebuiau alocați bani pentru branșament apă canalizare la extinderea cu 12 săli de clasă a Școlii 3, instalație de utilizare gaze naturale, reabilitare și modernizarea blocului din strada Măgura, cofinanțarea extinderii rețelei de gaze naturale pe strada Odobești, PUG-ul municipiul Focșani, branșament electric pentru locurile de joacă din strada Peneș Curcanul și cartierul Gară. Era vorba despre alocarea a 422 mii lei pentru proiectele de dezvoltare și 6,5 milioane lei pentru acoperirea temporară a golurilor de casă.

Primarul a retras proiectele de pe ordinea de zi

Exasperat de votul negativ al consilierilor PNL și USR-PLUS, primarul Cristi Misăilă a retras de pe ordinea de zi proiectele de hotărâre la care era inițiator. Gestul primarului a venit după trei ore și jumătate de discuții când abia se ajunsese la proiectul 11, referitor la alocarea de bani pentru florile care urmau să fie oferite doamnelor și domnișoarelor din Focșani de 1 și 8 martie. Deși primarul a propus alocarea unei sume de 35 mii lei, liberalii s-au opus și au propus doar cinci mii lei. Aceasta în condițiile în care în municipiu sunt înregistrate circa 30 mii de femei. Pentru a nu se mai pierde timpul cu prezentarea unor proiecte pe care liberalii oricum nu le votau, primarul Cristi Misăilă a retras proiectele de hotărâre la care era inițiator. Conform Codului Administrativ, inițiatorul proiectelor le poate retrage oricând dacă nu au fost votate.

Investiții ba, viceprimari da

Culmea penibilului a fost atinsă de consilierii PNL și USR-PLUS la votarea celor doi viceprimari. Inițial, toată lumea era în armonie, cu gura până la urechi. Doar că la prezentarea propunerilor au fost trei nume lansate în competiție, nu doar două, așa cum era înțelegerea între PNL și USR-PLUS. Numele propuse au fost Ana Maria Dimitriu, Alexandra Tătaru și Liviu Macovei. Era varianta pe care a prezentat-o Monitorul de Vrancea în ediția de luni. O variantă care presupunea o trădare din partea unui membru de partid care nu era dispus să respecte ordinele șefilor. De aici și discuțiile despre modalitatea în care urma să fie exercitat votul. În calitate de președinte de ședință, Liviu Macovei a insistat ca votul să se desfășoare în ordine alfabetică, așa cum se întâmplă inclusiv în Parlament când se votează secret. O variantă care nu a fost acceptată de consilierii USR și PNL. În final, la ora 21, s-a trecut la vot, în ordinea aleatorie. Chiar și așa, celor de la USR și PNL le-a fost frică de trădare, iar camerele video au consemnat cum voturile erau aduse deschise la urnă. „Grupul PSD se retrage, nu putem participa la acest vot. O să contestăm, nu este normal ce se întâmplă. Dacă era așa, puteam să votăm la masă”, a spus liderul consilierilor PSD, Mihai Nedelcu.

La final, rezultatele au fost Ana Maria Dimitriu (PNL) – 11 voturi pentru, Alexandra Tătaru (USR) – 11 voturi pentru și Liviu Macovei (PNL) – un vot pentru. Conform procesului verbal, unul dintre membrii comisiei a menționat că nu s-a asigurat secretul votului. Ședința, începută la ora 16.00, era încă în desfășurare la ora 22.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?