Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Ședință, astăzi, la Consiliul Local Focșani

Cei doi viceprimari ai Focșaniului urmează să fie aleși la ședința ordinară a Consiliului Local programată pentru astăzi, 28 ianuarie. Proiectul pentru alegerea viceprimarilor a fost inițiat de PNL și USR-PLUS, după ce s-a ajuns la un consens în ceea ce privește împărțirea funcțiilor. Potrivit negocierilor purtate între PNL și USR, propunerile pentru cele două posturi de viceprimar sunt Ana Maria Dimitriu – PNL și Alexandra Tătaru – USR.

Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi se mai află proiectul inițiat de primarul Focșaniului, Cristi Misăilă prin care se vor aloca 28,7 milioane lei pentru continuarea lucrărilor de investiții demarate în anii anteriori. Proiectul de hotărâre cuprinde programul de investiții și sumele ce vor fi alocate. Sunt vizate lucrări de reabilitare și modernizare a străzilor din Focșani, realizarea pistelor de biciclete, achiziția de autobuze electrice, lucrările de reabilitare și extindere a parcurilor, reabilitarea și extinderea sistemului de iluminat public din municipiu.

Un alt proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței se referă la acordarea titlului de „Luptător în linia întâi împotriva COVID-19” unui număr de 309 cadre medicale de la Spitalul de Urgență „Sfântul Pantelimon”, Focșani. Toate cele 309 persoane vor primi, pe lângă acest titlu, o plachetă, un buchet de flori și un premiu. Vor fi premiate persoanele care lucrează în secțiile UPU-SMURD, ATI, Boli Infecțioase, Pneumologie, Serviciul Radiologie, Compartiment Computer Tomograf-Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală ale Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani. Premiile ar urma să fie acordate cu ocazia Zilei personalului medical din 11 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?