Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

GALERIE FOTO: „Educație pentru siguranța și sănătatea tinerilor”, proiect al Centrului de Tineret Focșani

Săptămâna trecută s-a încheiat proiectul de tineret „Educație pentru siguranța și sănătatea tinerilor”, organizat de Centrul de tineret Focșani împreună cu același partener ca și la primele două ediții din 2018 si 2019- Şcoala Postliceală Sanitară Hippocrate” Focşani. În cadrul acestui proiect, au participat aproape 120 de tineri de la CT „Edmond Nicolau” Focșani, CN Pedagogic „Spiru Haret” Focșani, , CT ”Ion Mincu” Focșani și de la Centrul Şcolar Pentru  Educaţie Incluzivă „Elena Doamna” Focșani. (…)

Activitățile proiectului din acest an au avut în vedere faptul că dezvoltarea tinerilor ține de sănătatea, echilibrul și armonia dintre corp și psihic. Sunt foarte importante pentru ei înțelegerea, evoluția și clarificarea anumitor aspecte care țin de psihic, dezvoltarea, relaționarea eficientă cu cei din jur precum și adaptarea la condițiile pe care viața ni le oferă. În acest scop, în mijlocul participanților, online, s-au aflat din partea SPS “Hippocrate”: doamna profesor Sonea Severina – psiholog;

doamna profesor Irimiea Odetta – sociolog și psiholog; doamna profesor Cîcu Andreea Mădălina – consilier educativ

Această echipă minunată i-a ajutat pe tineri cu sfaturi despre cum să își îngrijească și să își protejeze sănătatea psiho-emoțională în această perioadă. Au fost prezentate și beneficiile apiterapiei – una dintre cele mai vechi terapii naturale, împreună cu cele mai folosite și mai cunoscute produse apiterapice – mierea de albine, propolisul, lăptișorul de matcă, polenul. Majoritatea se consumă ca atare sau apar în diferite forme ca suplimente, fiind excepționale pentru imunitate sau recomandate în tratarea unor afecțiuni

De asemenea, elevi ai Școlii Postliceale Sanitare “Hippocrate” – Focșani, alături de cadre didactice au impărţit materiale informative în Piața Unirii, în ziua de 1 Decembrie 2020. S-a promovat un stil de viață sănătos, s-au prezentat normele de respectat pentru prevenirea virusului Covid19, încercând să contribuim astfel la formarea atitudinilor și deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil pentru siguranța și sănătatea tuturor.

Mulțumim elevilor participanți, coordonatorilor și profesorilor pentru participarea și implicarea în proiectul de tineret „Educație pentru siguranța și sănătatea tinerilor ”. Mulțumim și partenerului nostru care de trei ani ne este alături, Şcoala Postliceală Sanitară Hippocrate” Focşani și doamnei profesor doctor Cristina Mirela Nedelcu – director al SPS “Hippocrate”.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?