Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Un bărbat din Măicănești a fost găsit înjunghiat în casă, în această dimineață

În această dimineață, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Măicănești, a fost găsit înjunghiat în abdomen, într-o anexă a locuinței sale.

Potrivit informațiilor primite de la purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, bărbatul era conștient la sosirea echipajului de poliție. Acesta și-ar fi provocat singur rănile, necunoscându-se, deocamdată, cauza pentru care ar fi recurs la gestul de automutilare. Conform IPJ Vrancea, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea a preluat rănitul și l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Focșani.

„În această dimineață, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat de aproximativ 62 de ani a fost găsit într-o anexă a locuinței sale din comuna Măicănești, prezentând răni la nivelul abdomenului.

Până la acest moment s-a stabilit faptul că bărbatul nu ar fi fost agresat de alte persoane, acesta provocându-și singur rănile.

În continuare polițiștii efectuează verificări în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul, iar în funcție de rezultatul acestora urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a mai precizat agent principal Paula Enache, de la Biroul de Presă al IPJ Vrancea. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?