Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

200 kg de artificii și petrade, vândute din portbagaj, au fost confiscate în Focșani, în doar 48 ore

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu cei din cadrul Poliției Municipiului Focșani au continuat activitățile specifice pentru prevenirea și combaterea actelor de comerț ilicit cu obiecte de distracție, pe bază de amestecuri pirotehnice.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul planului de acțiune „FOC DE ARTIFICII” și au vizat comercianții din Piața Sud, Piața Moldovei dar și din parcările unor supermarketuri din municipiul Focșani.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au depistat mai multe persoane care ofereau spre vânzare obiecte cu conținut pirotehnic, fără a fi autorizați în acest sens de instituțiile abilitate.

În vederea continuării cercetărilor, în ultimele 48 h, polițiștii au ridicat aproximativ 200 kilograme de obiecte cu conținut pirotehnic, de diferite mărci și categorii, urmând să fie propusă soluția legală prin unitatea de parchet competentă, la finalizarea cercetărilor.

În cauze, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Recomandări din partea polițiștilor:

În contextul constatărilor referitoare la articolele pirotehnice, atragem atenția cu privire la utilizarea responsabilă a acestora

Încadrarea în mai multe categorii și limitarea din punct de vedere al utilizării (categorii ce pot fi comercializate către/utilizate de către publicul larg, respectiv persoane cu calitatea de pirotehnicieni), trebuie să reprezinte un reper în sine, cu privire la starea de pericol pe care o pot genera.

Utilizarea articolelor pirotehnice trebuie făcută cu respectarea principiilor de a evita rănirea oricărei persoane sau provocarea unor distrugeri – ce reprezintă aspecte ce pot atrage răspunderea penală a autorului, dar și producerea de disconfort prin zgomotele puternice, afectând oamenii, precum și animalele domestice – ce reprezintă aspecte ce pot fi sancționate contravențional.

Astfel, polițiștii vrânceni vor verifica, în continuare, respectarea condițiilor de comercializare de către agenții economici, precum și a condițiilor de deținere de către persoane fizice.

text și foto: Biroul de presă al IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?