Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Precizări privind programul Tribunalului Vrancea în perioada stării de alertă

Biroul de Informare si Relaţii Publice din cadrul TRIBUNALULUI VRANCEA este abilitat să aducă la cunoștință publică următoarele:

• Având în vedere:

1. OUG nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

2. Ordinul nr. 16 din 13 mai 2020 al Preşedintelui Curţii de Apel Galaţi, actualizat prin Ordinul nr. 28 din 26.08.2020

3. Decizia Preşedintelui Tribunalului Vrancea nr. 30 din 9 noiembrie 2020

• Dată fiind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă la nivelul personalului Tribunalului Vrancea şi al instanţelor din circumscripţie şi în vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţii curente a Tribunalului Vrancea şi a instanţelor din circumscripţie MĂSURILE REFERITOARE LA ACTIVITATEA INSTANŢELOR DE JUDECATĂ CARE S-AU APLICAT PÂNĂ LA DATA DE 9 NOIEMBRIE 2020 SE MENŢIN ŞI DUPĂ ACEASTĂ DATĂ, PÂNĂ LA ÎNCETAREA STĂRII DE ALERTĂ (sau până la modificarea actelor normative în materie), CU URMĂTOARELE MODIFICĂRI ŞI COMPLETĂRI:

Pe durata stării de alertă, faţă de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, programul de lucru la Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani se organizează astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră, diferenţiat pe categorii de personal, astfel cum s-a stabilit prin actele interne.

Accesul în incinta instanţelor focşănene a părţilor şi a celorlalţi participanţi la activitatea de judecată va fi permis potrivit regulilor aplicate până la data de 9 noiembrie, cu respectarea intervalului orar în care este programată cauza care îi vizează.

Programul de lucru cu publicul (arhivă, registratură, birou de informare şi relaţii publice) la Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani este de LUNI până JOI, în intervalul orar 09:00 – 12:00.

BIROUL DE INFORMARE SI RELAŢII PUBLICE din cadrul TRIBUNALULUI VRANCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?