Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

S-a stins din viață generalul Gheorghe Ivu

Generalul de brigadă (r) Gheorghe Ivu, fost șef al Poliției Municipiului Focșani și adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, s-a stins din viață. Acesta avea 73 de ani și a lucrat în poliție mai bine de 35 de ani. Generalul ieșise la pensie în toamna anului 2001, din funcția de adjunct al inspectorului șef, după cum ne-au spus foști colegi de-ai săi, iar gradul de general l-a primit în urmă cu aproximativ 12 ani.

Potrivit unor surse, decesul a survenit noaptea trecută, după ce fostului polițist i s-a făcut rău și a ajuns la spital, dar cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Cunoscuții acestuia spun că înmormântarea va avea loc la finele acestei săptămâni. Foștii colegi ai generalului ne-au confirmat vestea morții cu tristețe.

Monitorul de Vrancea transmite „Sincere condoleanțe” familiei îndoliate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?