Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

GALERIE FOTO: 13 octombrie – Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale Marți 13 – Ziua informării preventive

Anul acesta, ziua de marți, 13 octombrie, este marcată de două evenimente importante în domeniul prevenirii situațiilor de urgență. Sub sloganul ”Acasă în siguranță”, astăzi sărbătorim Ziua Informării preventive – Marți 13, dar și Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale.

Ziua de 13 octombrie a fost instituită drept Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, prin Rezoluţia nr. 64/200, din 21 decembrie 2009, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, scopul acestui demers fiind promovarea unei culturi globale de reducere a riscului dezastrelor şi de diminuare a consecinţelor negative ale acestora.

Ziua Informării Preventive este organizată anual, de câte ori data de 13 coincide cu o zi de marţi, fiind o inițiativă a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) care, începând cu anul 2011, s-a raliat evenimentului derulat la nivel european, identificând astfel, încă o oportunitate de diseminare a informaţiilor cu caracter preventiv către populaţie.

În acest context, Inspectoratul pentru Situații de urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea a desfășurat o serie de activități informativ-educativemenite să sublinieze importanța cunoașterii și respectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-COV-2, precum și a altor dezastre sau situații de urgență.Astfel, prin punctele de informare preventivă organizate la operatorii economici cu aflux mare de persoane au fost distribuite broșuri și flyere referitoare la riscurile care decurg din exploatarea sistemelor de încălzire cu defecţiuni sau din suprasolicitarea instalaţiilor şi aparatelor electrice, iar cetățenii au fost informați cu privire la măsurile stabiliteîn vederea asigurării condiţiilor de siguranţă epidemiologică.

Apărarea împotriva riscurilor generatoare de dezastre implică cunoaşterea lor, dar şi a comportamentului ce trebuie adoptat în funcţie de manifestarea acestora.

Ghinionul îl previi, dacă știi să intervii!

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea 13.10.2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?