Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Cod portocaliu de ploi torențiale și vânt puternic, în Vrancea și alte 22 de judeţe

Meterologii avertizează că pe aproape întreg teritoriul țării vor fi, marți, furtuni, însă aproape jumătate de țară se va confrunta cu fenomene severe, ce intră sub incidența unui cod portocaliu. Astfel, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi, la ora 10.00, un Cod portocaliu de vijelii care va afecta, în intervalul orar 13:00 – 23:00, 23 de judeţe din ţară. În același timp, un număr de 29 de judeţe se află sub Cod galben de instabilitate atmosferică pe parcursul zilei de marţi, până la ora 23.00,  potrivit unei avertizări emise luni de Adminstraţia Naţională de Meteorologie.

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie

COD : PORTOCALIU
Ziua/luna/anul: 25-08-2020 Ora : 10:00
Intervalul : 25 august, ora 10:00 – 25 august, ora 23:00
Zonele afectate : conform textului și hărții;
Fenomene : conform textelor;
Mesaj :

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 25 august, ora 10:00 – 25 august, ora 23:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, în sud-vestul, sudul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
Notă: Astfel de fenomene se vor semnala și în sud-estul teritoriului, pe arii restrânse, seara și noaptea.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 25 august, ora 13:00 – 25 august, ora 23:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate, intensificări puternice ale vântului
Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, local în Oltenia și vestul Munteniei, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de peste 70…80 km/h, vijelii, grindină și descărcări electrice. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30…40 l/mp și, pe arii restrânse, 50…70 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?