Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Mărășești. Au început lucrările de modernizare a Parcului Joffre

Primăria Mărășești a demarat proiectul privind modernizarea celui mai mare parc din oraș, Parcul Joffre. Pentru această investiție, autoritățile locale au obținut fonduri europene nerambursabile. Datorită lucrărilor de reabilitare, extindere și modernizare care vor fi realizate, Parcul Joffre va deveni o oază de liniște și relaxare pentru cetățenii orașului, cu cele mai bune de condiții pentru petrecerea timpului liber în mijlocul naturii. „Parcul Joffre are o semnificație aparte pentru oraș, prin istoria sa, suprafața foarte mare, aspectul deosebit dat de copacii care au crescut de-a lungul timpului. Pentru oraș este un obiectiv cu o valoare identitară și, de aceea, a fost o prioritate pentru noi să îl punem în valoare așa cum merită. Parcul Joffre va deveni, după modernizare, o zonă de relaxare pentru adulți și pentru copii, cu loc de joacă, acces la internet, bibliotecă și alte facilități. Datorită lucrărilor care vor fi realizate, parcul va fi transformat dintr-un loc încremenit în trecut într-un spațiu cu un aspect foarte frumos, cu rol de recreere, dar și educativ în același timp, cu toate dotările și funcționalitățile potrivite timpurilor actuale”, a declarat Valerică Chitic, primarul orașului Mărășești.

Parcul Joffre are o suprafață totală de 30.988 mp, iar proiectul de modernizare prevede realizarea unor lucrări cum ar fi: Întinerirea aspectului peisagistic prin plantarea unor arbori noi, respectiv arbore katsura, frasin de camp, fag rosu și castan sălbatic; Se vor amplasa stâlpi de iluminat fotovoltaici, panouri de intrare în parc, plase gard ornamentale, coșuri de gunoi, fântână arteziană, bănci, pavele de cauciuc, ansamblu de joaca pentru copii; Se va reabilita turnul de apă aflat în incinta parcului și vor fi montate panouri 3D la intrările din parc.

Primăria Mărășești și-a propus ca odată cu modernizarea Parcului Joffre să renoveze grădinița din centrul parcului și biblioteca orașului. Accesul la internet în zonă este posibil datorită unui alt proiect al autorităților locale, prin care au fost înființate trei puncte de acces gratuit la internet prin WiFi, cu finanțare europeană, în cadrul programului WiFi4EU al Comisiei Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?