Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Vânt puternic sâmbătă, în mai bine de jumătate din țară

ANM a lansat o avertizare Cod Galben de vânt, valabilă în intervalul 25 aprilie ora 10.00 – 25 aprilie ora 23.00, în majoritatea județelor din jumătate nordică a țării, precum și în județele de la malul Mării Negre. Este inclusă și zona de munte a județului Vrancea, unde mai ales după-amiaza și seara, local se vor semnala averse, însoțite și de descărcări electrice.

Intensificări ale vântului se vor semnala, local și temporar și în restul teritoriului, unde se vor atinge viteze, în general, de 45…55 km/h.

Astfel, în intervalul menționat, vor intensificări ale vântului cu viteze de 55…65 km/h și temporar 70…85 km/h, trecător cu aspect de vijelie, în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zona costieră a Dobrogei, iar spre seară și la începutul nopții de sâmbătă spre duminică (25/26 aprilie) și în jumătatea nordică a Moldovei. În intervalul menționat, în zona montană înaltă, vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 80…100km/h.
Intensificări ale vântului se vor semnala, local și temporar și în restul teritoriului, unde se vor atinge viteze, în general, de 45…55 km/h.
În nordul, nord-estul și centrul teritoriului, precum și în zonele de munte, mai ales după-amiaza și seara local se vor semnala averse, însoțite și de descărcări electrice.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN
Interval de valabilitate: 25 aprilie, ora 10:00 – 25 aprilie, ora 23:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului și hărții


Vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55…65 km/h și temporar 70…85 km/h, trecător cu aspect de vijelie, pe parcursul zilei de sâmbătă (25 aprilie) în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zona costieră a Dobrogei, iar spre seară și la începutul nopții de sâmbătă spre duminică (25/26 aprilie) și în jumătatea nordică a Moldovei.
În intervalul menționat, în zona montană înaltă, vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 80…100 km/h.
Notă: Intensificări ale vântului se vor semnala, local și temporar și în restul teritoriului, unde se vor atinge viteze, în general, de 45…55 km/h.
      În nordul, nord-estul și centrul teritoriului, precum și în zonele de munte, mai ales după-amiaza și seara local se vor semnala averse, însoțite și de descărcări electrice.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

sursă foto și text: meteoromania.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?