Învățământul reprezintă un sistem pe care nu l-am înțeles niciodată (nu că m-aș fi străduit s-o fac). Definitivat, titularizare, detașare în interesul învățământului, catedre întregi sau jumătăți de catedră, ședințe publice de repartizare, grade și norme didactice… Mi se pare complicat, un labirint în care m-aș pierde.
Ce mi se pare însă și mai de neînțeles sunt listele neoficiale ale învățătoarelor/învățătorilor, liste pe care mulți părinți își înscriu copiii cu mult timp înainte de a începe clasa zero. În urmă cu 5 ani, mă tot trezeam întrebată: la ce învățătoare ți-ai înscris fata? Nu aveam un răspuns, pentru că știam că înscrierile se fac la școală, nu la cadrul didactic. Așa că am făcut dosărelul cu documente, l-am lăsat la unitatea de învățământ și am așteptat cu emoții prima zi de școală. Suntem acum în clasa a IV-a, cu o doamnă învățătoare care i-a învățat să scrie, să citească și să socotească, i-a dus în excursii, i-a îndrumat să participe la concursuri, i-a sfătuit să recicleze și să respecte mediul, le-a încurajat creativitatea. Și toatea astea fără pile!
Cu băiețelul am luat-o de la capăt. De data asta, o amică mi-a dat numărul de telefon al învățătoarei copilului ei, care termina clasa a IV-a, și m-a sfătuit să o sun, pentru că „e foarte bună”. Am sunat și mi-a spus că îl trece pe listă, dar să nu-mi fac mari speranțe pentru că are deja vreo 40 de copii înscriși. Așa că am făcut dosarul, m-am dus la școală și m-am lăsat în voia sorții. Doamna învățătoare a rămas însă numai doi ani cu ei. Îmi aduc aminte că la o ședință cu părinții, în clasa zero, supărată pentru că cei mici erau cam neascultători și nu se ridicau la standardele dumneaei, ne-a spus că ce să facă, doar sunt copii pe care nu i-au vrut alți învățători. Poate. Sau poate erau copii fără pile. Sau poate pur și simplu erau copii. În anul următor doamna a revenit la sentimente mai bune, însă de multe ori a lipsit, copiii învățând cu cineva care îi ținea locul. Apoi, fără să ne anunțe, ne-am trezit că din clasa a II-a copiii urmau să aibă altă doamnă învățătoare, care, din păcate, nu a rămas decât un an, pentru că nu era titulară pe post. Și ne-a părut rău tuturor, și elevi și părinți, deoarece tinerețea și energia dumneaei au fost adevărate daruri pentru toți. Așa că în clasa a III-a am schimbat iarăși doamna. Deja, cred că acești copii au învățat să nu se mai atașeze de un cadru didactic. E bine? E rău? Nu știu. Sunt copii buni, care se străduiesc să învețe, dar sunt foarte greu de ținut în frâu în timpul orelor. Poate pentru că nu au avut un ghid care să-i ducă de la începutul drumului până la final? Nu știu. Poate.
Cred că nu ar trebui să existe clase cu 38 de elevi, doar pentru că părinții vor neapărat să aibă copiii la un anumit cadru didactic. De ce acceptă conducerile unităților de învățământ așa ceva, nu pot să înțeleg. Oricât s-ar strădui învățătoarea/învățătorul, mi se pare imposibil să acorzi atenția necesară fiecărui elev.
Cred că nu ar trebui să existe liste și nici selecții pe baza locului de muncă al părintelui ori a afacerii pe care acesta o deține.
Dar mai cred și că România n-o să se facă niciodată bine, așa că…trageți dumneavoastră concluziile.
